„Cărţile anului”, premiate la Sărbătoarea Castanelor

1
276

Una din acţiunile „de brand” din cultura maramureşeană s-a derulat în cadrul Sărbătorii Castanelor. „Cărţile anului”, evenimentul care s-a perpetuat încă din 1992, atunci când regretatul ziarist şi om de cultură, Augustin Cozmuţa a venit cu ideea organizării acestui concurs, a avut primii premianţi în 1993, iar în acest an, creaţia scriitoricească din Maramureş a fost din nou premiată. Juriul care a evaluat lucrările a avut-o ca preşedintă pe conf.univ.dr. Carmen Dărăbuş.
Evenimentul din acest an a debutat cu un moment de reculegere în memoria prozatoarei şi poetei, Ioana Ileana Şteţco. Aceasta ar fi împlinit 70 de ani exact în ziua decernării premiilor „Cărţile anului”. A urmat discursul managerului revistei „Nord Literar”, Dana Buzura Gagniuc, aflată la debutul său în această postură.
„Ne întâlnim pentru prima oară în această formulă, pentru a duce mai departe o tradiţie, pentru că tot ce e bun trebuie să meargă mai departe. Pentru că în această agoră a literaturii şi a culturii numită Nord Literar, s-au auzit voci importante ale literaturii române, s-au promovat valori, s-au descoperit talente. Şi, nume de referinţă ale literaturii române s-au regăsit în jurul acestui concurs de-a lungul anilor…E atât de onorant să premiem creaţia, acum în plină toamnă, când şi Cărţile Anului este parte din constelaţia evenimentelor din cadrul Sărbătorii Castanelor. Creaţiei nu poţi să-i oferi niciodată pe măsură, pentru că aici lucrurile nu sunt cuantificabile, şi doar cei care au ars pe acest altar resimt şi pot înţelege dimensiunea dăruirii, a efortului… Ar trebui să premiem cartea în fiecare zi, s-o cinstim în primul rând citind-o, înţelegând-o, recomandând-o, urmând-o, dăruind-o, iubind-o”, a declarat Dana Buzura Gagniuc.
A urmat premierea cărţilor înscrise în concurs. Premiile oferite sunt următoarele:
Diplome de participare:
Ioan Potop – Pe urmele „grăuntelui de muştar”. Antologie poetică;
Marian Hotca – Teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare şi definitivat pentru învăţământul primar şi preşcolar;
Ionel Vitoc şi Marian Gârbe – „Oraşul” revistă de cultură urbană, indici bibliografici (2006 – 2020);
Bogdan Silaghi – În poiană;
Sorina Mihaela Botiş – Mântuirea universală şi personală;
Vasile Bele, Gelu Dragoş, Nelu Danci – Antologie de texte. Recenzii de cărţi – personalităţi ale literaturii contemporane.
Menţiuni:
Gelu Dragoş – Singurătatea poetului;
Nicolae Dumitru – Amintiri revărsate;
Adriana Pop şi Doina Maria Tudor – Haikuuri pentru copii;
Ioan Halas – Umor pandemic;
Radu Botiş – Sfaturi pentru mântuire, grijă pentru suflet;
Nicoară Mihali – îngrijirea ediţiei adaptate Avram Iancu, biografia din 1897 (autor: Iosif, Sterca Şuluţiu de Cărpeniş)

Premiul pentru poezie: Vasile Morar – Poemele umbrei, Cartea ultimilor cai, Cartea mâinii dumitale, Poeme tăvălite-n iarbă, Epistole către Filipeni;
Premiul pentru debut în poezie: Anca Goja – Păpuşi;
Premiul pentru editare antologie: Nicolae Scheianu – O antologie de proză maramureşeană contemporană;
Premiul pentru critică literară: Delia Muntean – Poezia de lângă noi;
Premiul pentru carte de ştiinţă: Veronica Cornelia Oneţ – Nume în basme româneşti şi străine;
Premiul pentru etnografie şi folclor: Corina Isabella Csiszar – Obiceiuri din Ţara Lăpuşului;
Premiul pentru memorialistică: Dumitru Chiş – Sălişteni de seamă de ieri şi de azi;
Premiul pentru carte de istorie: Viorel Rusu şi Lucica Pop – Clădiri, edificii, monumente şi statui cu poveste. O altfel de istorie a oraşului Baia Mare;
Alexandra Bucur şi Marius Câmpeanu – Participarea românilor din comuna Copalnic Mănăştur la Primul Război Mondial (1914 – 1918);
Premiu pentru „carte – obiect de artă”: Mircea Bochiş pentru ilustrarea volumului Plăcuţele din Medio Monte. Cuvânt şi imagine;
Premiul special al juriului: Delia Muntean – pentru realizarea antologiilor George Vulturescu, Anton Pann, Vasile Igna din colecţia „O sută şi una de poezii” a Academiei Române;
Premiul „Cartea Anului” (diplomă de excelenţă): Pamfil Bilţiu – Ion Stan Pătraş şi zestrea sa artistică

1 COMENTARIU

  1. Pentru carcotasi, au fost carti si plachete care NU au fost luate in seama! Deci, cine a luat diploma de participare a contat! Ceilalti, aproximativ 30 de autori au produs doar…maculatura!

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.