Într-o postare pe pagina de Facebook, maramureșeanca Antoneta Bolchiș, secretar de stat în Ministerul Educației, a îndemnat la păstrarea „desegregării” ca un concept și nu o realitate. Postarea a fost făcută după o întâlnire ce a avut loc la Palatul Parlamentului, pe tema ,,Educație – echitate și excelență”, eveniment organizat de către Federația Națională a Părinților EDUPART. ”Efort, voință și manifestare activă a actorilor naționali pentru un învățământ ancorat realității și nevoilor reale ale elevilor. Numai astfel, absenteismul, abandonul școlar, analfabetismul funcțional, desegregarea pot rămâne la nivelul de concepte, și nu de Realități!”, a scris secretarul de stat Antoneta Bolchiș. Postarea a fost, ulterior, editată și corectată.