Simplitatea genială

0
352

Dacă ar fi trăit, în 25 august, celebrul interpret al cântecului maramureșean, Ion Petreuș, ar fi împlinit 77 de ani. N-a fost să fie, s-a stins din viață în urmă cu douăzeci de ani. Anul acesta, în luna iunie, a plecat pe urmele lui în veșnicie și fratele lui Ștefan. Împreună au pus pe vârful Măgurii un fel personal de a ne oglindi în muzica Maramureșului. Ei rămân miracolul firesc al acestui Ținut. Trebuiau să apară, să întrupeze simplitatea genială a maramureșenilor. Ion, Ștefan și Ioana au trezit din somn un tezaur de vers și cântec care exista prin satele noastre. Ca unul care, încă din pruncie, am fost martorul nunților și altor petreceri din sat, când au ieșit pe scenă Frații Petreuș, a fost un nou început de lume în muzica noastră. În acest sens am o amintire grăitoare.
La un spectacol din satul meu, în care cap de afiș erau Frații Petreuș, ușile căminului cultural nu mai erau de folos. Au venit sătenii să se privească în oglinda bine lustruită a sufletului lor. Scena aceea m-a urmărit prin vreme, căutând să-i dau o explicație. Oare de ce a venit atâta lume? Că și ei știau multe dintre horile lor. Le cântau la petreceri, la nunți ori la botez. Da, dar Frații Petreuș erau tocmai cei așteptați să sosească dintr-un ungher de Maramureș. Locul binecuvântat a fost satul Glod. Au venit acești oameni, cred că aleși de Dumnezeu, pentru a nu cădea în uitare această avere.
Nu știu ce s-ar fi întâmplat cu horile noastre dacă nu ar fi apărut Frații Petreuș. Sunt convins că ceva s-ar fi întâmplat, dar sunt sigur că nu așa. Genialii glodeni au avut inspirația unică de a nu se îndepărta de rădăcină. Dacă cineva dorește să demonstreze ce se numește autentic, neapărat trebuie să-i asculte pe Frații Petreuș. Cu ei s-a întâmplat un fenomen care trebuie ținut minte. După ce și-au însușit, într-o formă personală și emerită, cântecul Maramureșului, l-au redat sincer, nealterat, nepătat spațiului din care l-au extras. Ei au devenit la rândul lor o ladă de zestre. Cred că Titiana Mihali a avut acest salvator destin. Și mai spre zilele noastre, neîntrecutul Grup Iza, sub bagheta măiastră a lui Ion Pop.
Mai sunt interpreți pentru care dorința de a cânta rămâne o binevenită strădanie. Frații Petreuș sunt un miracol firesc. Și nu o spun doar eu, provenit dintr-un sat al Maramureșului Istoric, ci și un mare specialist în gândirea folclorică și etnografică a zonei. Mă refer la savantul Mihai Pop, și el având legături strânse cu satul natal al Petreușilor.
Cum vedeți, doream a scrie despre Ion Petreuș, la 77 de ani de la naștere. Dar Ion nu poate fi înțeles și apreciat decât împreună cu Ștefan. Ei sunt ca două stâlpări ale unui copac viguros. Cu Ion am avut o prietenie cuceritoare. Eu am aflat în el acea simplitate genială, pe care am evocat-o și când ar fi împlinit șasezeci de ani, iar el vedea în mine maramureșeanul care ar putea transfigura în cuvinte harul lui, al lor, de inspirație cerească. Chiar aveam de gând să descifrez acest miracol într-o carte. Ion mi-a fost de mare sprijin. Chiar am publicat în ziar vreo două capitole. Moartea lui m-a oprit din lucru.
Apoi întâmplările au luat o turnură nedorită. Acum jelim dispariția lumească a Fraților Petreuș. Vorbim des despre ei cu prietenul Ștefan Marinca, un admirator înfocat al cântecului lor. Mă gândesc cum am putea ca forța unică a interpretării lor să fie cunoscută. Vom fi liniștiți și demni când vom avea în case Integrala Fraților Petreuș. Dar asta nu depinde de mine, de noi, cei care-i prețuim. Oare cine se încumetă să ne dăruiască Integrala Petreușilor? Până atunci, nu uit a aminti, că astăzi, 25 august Ion ar fi împlinit 77 de ani.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.