Seini • Bărbatul care a accidentat o minoră, reținut

0
52

Urmare a activităților de cercetare penală întreprinse de polițiștii din Seini, marți, 23 august, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de bărbatul de 61 de ani din Baia Mare, care, la data de 21 august, a fost implicat într-un accident rutier în care a acroșat o minoră de 13 ani, produs în Viile Apei și, ulterior, a părăsit locul faptei.
Asupra acestuia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.

Cavnic • 19 sancțiuni contravenționale

Marți, 23 august, între orele 10-13, polițiștii Formațiunii Rutiere din Cavnic, împreună cu reprezentanții R.A.R. Maramureș, au desfășurat o acțiune pe linia controlului tehnic pe raza de competență.
Polițiștii au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.815 de lei. În urma neregulilor constatate, au fost ridicate și șapte certificate de înmatriculare.
Dosare penale pentru alcool
Polițiștii băimăreni și cei ai Secției 3 Fărcașa au identificat în trafic marți, 23 august, trei bărbați în vârstă de 58 și 63 de ani din Baia Mare, Chiuzbaia și Fărcașa, care au condus autoturisme pe strada Firiza, bulevardul Republicii și pe DJ 108A, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii i-au testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,60, 0,95 și 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Câmpulung la Tisa • Prins fără permis

Marți seara, în jurul orei 21.00, patrula intercomunală a Secției 6 Sarasău a intervenit la o sesizare semnalată prin apel 112 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și transport ilegal de material lemnos.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în comuna Câmpulung la Tisa, unde au depistat și oprit în trafic un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani din Bocicoiu Mare.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul figurează cu permisul de conducere reținut.
Acesta transporta cantitatea de 1,7 mc de lemn divers (plop și anin), fără a deține documente de proveniență pentru acestea. De asemenea, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie unui inginer silvic din cadrul Ocolului Silvic. De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Baia Mare • A acroșat un autoturism și i s-a făcut rău

Marți, 23 august, în jurul orei 15.30, polițiștii rutieri băimăreni au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Republicii din municipiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 62 de ani, din Baia Mare, a condus un motociclu pe bulevardul Republicii, având direcția de deplasare înspre bulevardul Traian, și ajuns la intersecția cu strada Petru Rareș, a acroșat un autoturism, condus pe banda 1 de către o femeie de 46 de ani din municipiu.
După producerea impactului, cei doi conducători auto s-au deplasat 50 de metri, înspre bulevardul Traian, în vederea întocmirii actelor necesare pentru o constatare amiabilă, moment în care bărbatului de 62 de ani i s-ar fi făcut rău și a căzut pe trotuar. Acesta a fost transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul Județean Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind zero, iar bărbatului de 62 de ani i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.