Prima Sfântă Liturghie Arhierească de hram la Schitul „Schimbarea la Față a Domnului”, Baia Mare

0
374

Un eveniment religios cu totul inedit s-a petrecut sâmbătă, 6 august, pentru credincioșii din Baia Mare, când Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a rugat împreună cu soborul de preoți și diaconi, și cu credincioșii din Baia Mare, pentru prima dată, la hramul Schitului „Schimbarea la Față a Domnului”, din Baia Mare, așezământul aflat la cea mai înaltă cotă din municipiu, aproximativ 500 m, aproximativ înălțimea taborică.

Așezământul monahal „Schimbarea la Față a Domnului” este așezat în partea de nord a municipiului Baia Mare, a cărui piatră de temelie a bisericii a fost pusă în 2016 de Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Terenul pe care se află mănăstirea a fost donat de familia Victor Matus și regretata sa soție, Maria, teren moștenit, cu gândul expres ca să se înalțe aici o mănăstire. Era după anul 2000, și începuturile au fost mai timide, prin săvârșirea slujbei vecerniei în ziua hramului.

Acum, pe locul unde nu era nimic, este zidită o casă monahală, din lemn, cum din lemn va fi și întreaga mănăstire, biserica fiind gândită ca un monument de arhitectură de Arhitectul Dorel Cordoș. Deocamdată este turnată fundația demisolului bisericii și planșeul, urmând ca nu peste mult timp să se pornească lucrările de finisaj interior, urmate de cele necesare pentru începerea slujirii liturgice.

Sfânta Liturghie Arhierească

Un sobor mare de preoți s-a învrednicit a urca strada Viilor, până la nr. 140, cum tot pe un deal al Viei a fost ridicată și mănăstirea Rohia în urmă cu aproape un secol. Iată că acum, aici, pe o stradă a Viilor, via ca plantă care se cultivă în zona Băii Mari și crește chiar pe coasta de lângă mănăstire, se înalță tot o vatră monahală deosebită, ca în Dealul Viei de la Rohia, de unde se poate admira întreaga panoramă a municipiului Baia Mare, cu turnul său unic, înalt de 351 metri, cel mai mare din țară.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și misionar și mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Ionuț Todorca, consilier eparhial cultural-teologic, Pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, Pr. Daniel Tirean, inspector financiar intern, Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, primul preot slujitor al acestei locații, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector școlar pentru Religie, Pr. Dr. Adrian Roșca, de la biserica Sfântul Gheorghe Nou, București, și medic de urgență la Spitalul „Sfântul Ioan” București, Pr. Alin Sebastian Groșan, slujitor la această mănăstire, Pr. Ionuț Puicar din Suciu de Sus, Pr. Marcel Oprișan din Bârsana, Pr. Alexandru Butean, de la biserica „Înalțarea Domnului”, din Baia Mare, Pr. Marius Lazăr, de la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Pr. Vasile Botiș, de la biserica „Sfântul Apostol Andrei”, Baia Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Ipod. Vasile Pop, administratorul lucrărilor de construire a mănăstirii.

           Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic Theologos al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, și Grupul ASCOR, dirijat de Oana Lenghel, iar la priceasnă au cântat cunoscuta solistă de muzică populară Diana Cârlig, teologul Vlăduț Sărmaș și Aurelian Filip, din Grupul ASCOR.

În rândul mulțimii credincioșilor s-au aflat, în această frumoasă zi senină, când temperatura termometrului a depășit 33 de grade Celsius, prefectul Rudolf Stauder, senatorii Cristian Niculescu Țâgârlaș și Dan Ivan, deputatul Călin Bota, secretarul de stat Anca Hendea, de la Ministerul Familiei, Victor Matus, donatorul terenului pentru înălțarea mănăstirii, alți oficiali.

Cuvântul de învățătură

           Un vas și înălțător cuvânt de învățătură catehetică a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Evanghelia praznicului împărătesc a Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului.

„Din paginile Sfintei Scripturi, din relatările Sfinților Evangheliști, în pericopa evanghelică ce se citește la această sărbătoare ni se spune că Mântuitorul, în ce de-al treilea an al propovăduirii Evangheliei Împărăției Cerurilor a arătat Sfinților Apostoli, la trei dintre ei, Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, un crâmpei din Dumnezeirea și slava Sa, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin… A luat pe trei dintre ucenicii Săi și i-a urcat în Munte Taborului și s-a schimbat la Față înaintea lor, ca să le arate pentru câteva clipe ce e dincolo de Hristos-Omul, pentru că Mântuitorul se comporta foarte normal, foarte firesc, în afară de faptul că făcea minuni, din iubire de oameni și milă față de ființa omenească, degradată prin cădere, nu publicitar. Datorită căderii se degradează trupul, îmbătrânește și, în cele din urmă, murim, datorită căderii în păcatul strămoșeșesc. Mântuitorul a venit să restaureze omul, să-l vindece și să-i dăruiască învierea și viața veșnică. Să vadă o clipă ce-i dincolo, de faptul că Mântuitorul, ca om, flămânzea, înseta, era obosit, a plâns, s-a bucurat. A avut toate sentimentele noastre. De aceea S-a și Întrupat Fiul lui Dumnezeu.”

           „Avem de reținut: Mântuitorul S-a schimbat la Față și Fața lui strălucea ca soarele. Veșmintele erau albe ca lumina. Mărturia Tatălui pentru Fiu: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, ca să audă Apostolii. Și prezența lui Moise și a lui Ilie. De ce a venit Moise și Ilie? Moise este dătătorul Legii, primitorul Legii și dătătorul Legii pe Sinai, după 40 de zile de post aspru, nemâncare, post desăvârșit, a primit cele 10 porunci, care se țin și-n Noul Testament. Le avem, a precizat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Sunt poruncile și principiile morale ale vieții creștine, relația noastră cu Dumnezeu, în primele patru, și în celelalte șase, relația dintre oameni. Dacă acestea s-ar respecta n-ar trebui atâtea legi, pe care le tot dăm și le schimbăm și tot nu le ținem. Și Ilie, omul lui Dumnezeu, cel mai mare prooroc, care s-a născut cu 600 de ani înaintea Mântuitorului și a propovăduit. De ce au venit ei de față? Pentru că amintim că i-a întrebat Mântuitorul în Cezareea lui Filip, cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Și Apostolii au spus: unii zic că ești Moise, alții zic că ești Ilie. Și ca să vadă că nu este, că nu se confundă cu Moise și Ilie, vine Moise, dătătorul legii, și Ilie și stau de vorbă cu Hristos de o parte și de alta. Pentru că Hristos era Cel ce i-a trimis împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Și ca să înțeleagă Apostolii că Hristos este mai mare, este începutul profeților și desăvârșirea profețiilor lor, împlinirea profețiilor celor care au vorbit despre El. Este bine să mai reținem starea în care au fost Apostolii. S-au pierdut cu totul. Aceasta este relatarea și minunea Schimbării la Față. Și noi suntem chemați să trăim această minune în mod real, pentru că despre Lumina pe care au văzut-o Sfinții Apostoli pe fața Mântuitorului și minunea pe care au trăit-o ne vorbesc Sfinții Părinți ca fiind Lumina Taborică și pe care o putem pregusta din vaiața a ceasta.”

În continuare, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre împătimire și despătimire, despre ajungerea la desăvârșire:

„Omul poate vedea Lumina Taborică dacă se despătimește, dacă trăiește conform Evangheliei, dacă se roagă, dacă postește după puteri, dacă se eliberează de răutate, de gânduri întunecate, de împrăștiere, dacă se adună. Deci, suntem chemați să ne zidim după chipul lui Hristos, al Sfinților. Să pregustăm din lumea aceasta și pregustăm în Liturghie, pentru că în Liturghie, chiar dacă nu ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului de fiecare dată, dar participând la Liturghie, ne sfințim prin văz, prin auz, prin cuvântul lui Dumnezeu, vedem sfintele icoane, vedem Liturghia, care este un crâmpei din veșnicie. Liturghia pe care o facem noi aici pe pământ o fac și Sfinții în cer și îngerii. Experiența pe care o avem aici o vom trăi în veșnicie. De aceea spun Părinții Bisericii să nu lipsim de la Liturghie. Deci, în Liturghie pregustăm și noi ce au gustat Sfinții Apostoli pe Tabor: Lumina lui Dumnezeu, Sfințenia, veșnicia.”

Distincții

Și cum toate le înfăptuiește Dumnezeu prin oameni, cei care au lucrat pe ogorul mântuirii la zidirea acestei mănăstiri au primit distincții din partea Întâistătătorului Eparhiei, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Astfel, Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, care a întreținut prin rugăciuni și făptuire ideea zidirii acestei mănăstiri, ca unul care a fost alături de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian de-a lungul anilor, a fost distins cu Oridnul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru clerici.

Victor Matus, care a donat pământul, împreună cu regretata sa soție Maria, a fost distins cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru mireni.

Diploma Anului Omagial a fost acordată: Pr. Alin Sebastian Groșan, slujitor la mănăstire, Monahia Tatiana Tomoș, egumenă, precum și binefăcătorilor: Mihai și Loredana Peto, Remus Crișan, Mircea Crișan, Ioan Ciocan, Ioan Morar, Maria Coteț, Marinela Tănase, Valer Groșan și Ioan Petruș. Dumnezeu să le primească osteneala.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.