Război mondial, dar economic şi propagandistic

Suntem la zi cu “operaţiunea specială” din Ucraina?
Subliniem din start, ca să nu fie dubii: NU SUNTEM ANALIŞTI! Suntem însă interesaţi de ce se întâmplă peste Tisa, la sub 100 kilometri de Maramureş. Pentru că, vreţi sau nu, vrem sau nu, ne afectează în mod direct. Indiferent ce poziţie am fi adoptat, de leu, de ghiocel, efectele unui război le simt cu toţii, până şi ţările din Africa sau America de Sud. Războiul care ne-a afectat, dincolo de chiorâtul cu ochii-n soare după elicoptere şi avioane, este unul economic. Şi unul propagandistic.

Trebuie să observăm câteva şabloane care se cam perpetuează, spre disperarea celor care încearcă să ţină frâiele şi să facă strategii. Are loc în acest moment un joc-război-şantaj al cerealelor, făcut de ambele părţi implicate în război. Atât Rusia, cât şi Ucraina joacă total, la sânge, cartea crizei de cereale, ceea ce ne ridică şi nouă întrebarea… e chiar atât de grav? Volumul producției de cereale în 2019 s-a ridicat la 2,7 milioane de tone, scrie farm-ro. Zonele potrivite pentru creșterea grâului, numite centura de grâu, includ în emisfera de nord: Europa de Est și de Vest, Rusia, Ucraina, Kazahstan, In­dia, Pakistan, China, SUA și Canada, iar în emisfera Sudică: Argentina și Australia. Liderii istorici ai producției sunt China, India, Rusia și Statele Unite. Prin­cipalii exportatori din lume – Rusia, SUA și Canada. Ponderea lor este de aproape 50% din nivelul mondial. Cum ar veni, aparent există pâine şi fără Rusia şi Ucraina, nu? De la an la an, în funcţie de vre­me, liderii mondiali ai producţiei de grâu se schimbă între ei, dar top zece are aceiaşi jucători, China, In­dia, Rusia, SUA, Canada, Ucraina, Pakistan, Australia, Argentina şi Iran. Dar mari exportatori, de top, sunt şi Franţa, Germania, România şi Kazahstan…
Apoi, mai trebuie să observăm acel joc alba-neagra făcut atât de Turcia, cât şi de Ungaria, deo­camdată deloc contracarate de Europa, de SUA sau de Rusia. Probabil vor plăti ulterior, dar deocamdată fac jocuri şi se erijează în mari jucători şi mari factori de decizie. Un alt front este războiul gazului, pe care Rusia îl joacă în continuare, cu aparent succes. Da, este evident o luptă pentru piaţa europeană, în subteran, între Rusia şi Statele Unite, nu ne prefacem că nu vedem. Dar mari producători de gaze naturale mai sunt şi Canada, Iran, Qatar, Norvegia, China, Arabia Saudită, Algeria, Indonezia. Nu e tot gazul planetei la ruşi, da? E doar cel mai apropiat, cel mai la îndemână. Şi dacă, deocamdată, Rusia câştigă discret războiul gazului, pe cel al petrolului nu prea. Asta pentru că a reuşit să îi enerveze pe ceilalţi mari producători, inclusiv ţările arabe, cu preţurile mici şi pomparea în piaţă, pentru a întreţine maşina de război. Cine câştigă? China şi India, care au cumpărat masiv şi la preţuri bune tot ce a avut de vânzare Rusia în ultimul an. Au făcut stocuri. Încearcă, modest şi fără mare succes, acelaşi lu­cru, Ungaria. Cine pierde? Marii producători arabi.
Dar războiul în sine? E vizibil, au obosit ambele tabere, fapt prevăzut de servicii şi de analişti militari adevăraţi. S-au format linii ale frontului, greu de străpuns fără putere. Dar a avut loc o mutaţie, transferul de tehnică superioară dinspre Occident a dus la o superioritate tehnologică a Ucrainei cu aliaţii ei taciţi.

Rusia nu controlează cerul Ucrainei, nici cu avioane şi deja nici cu rachete, în mare parte interceptate. Rusia are şi marea problemă de a fi pierdut ceea ce avea mai de preţ…carnea de tun interminabilă, cea cu care câştiga al Doilea Război Mondial. Moscoviţii şi cei din oraşele mari refuză să se încorporeze, tinerii săraci din republici şi din marginile de ţară au aflat deja de grozăviile de pe front, deja li s-au întors acasă prieteni şi rude îmbălsămate, practic arma principală a Rusiei, numărul mare de trupe, se anulează de la sine. În aceste zile, fronturile din Ucraina au căpătat niţică logică. Ucraina atacă şi ţine cu dinţii de zona Harkiv din vest, ca să nu se trezească cu o contraofensivă. A slăbit presiunea pe Donbas, dar încearcă s-o izoleze, la fel ca pe Crimeea. Ofensiva logică din sud, de la Herson, ne duce spre o izolare a Crimeei (vezi şi bombardarea podului de legătură cu peninsula), dar de asemenea şi spre o izolare a Donbasului, care ar deveni o enclavă, rupt de sud, de Mariupol şi de accesul la Marea Neagră.
Alt punct important în economia războiului este centrala nucleară de la Zaporoje, care la acest moment găzduieşte aparent lansatoare ruse de rachete şi nu poate fi atacată şi eliberată decât eventual discret, fulgerător, cu comandouri.
Să recapitulăm. Toate părţile implicate îşi joacă cărţile. Grâul, gazul, petrolul sunt mărfuri de schimb şi de şantaj. Arme contra grâu, sancţiuni con­tra grâu (vezi recenta deschidere a Lituaniei în cazul Kaliningrad). Teoretic, o liniştire a pieţei alimentare ne-ar fi uşurat pe toţi, odată cu oprirea creşterilor masive de preţuri. Pe toţi în afară de cei care, acum, vând mai scump şi mai puţin. Respectiv, toţi cei sus amintiţi, indiferent că vorbim de grâu, porumb, gaze sau petrol.