20 de copii din Coroieni cu rezultate bune la școală au participat, între 17 și 22 iulie, în Straja, la Tabăra VIAȚA. Activitățile au început cu jocuri de prezentare pentru a-i ajuta pe copii să intre în atmosferă și să se acomodeze.
Într-una dintre zile, copiii și echipa de facilitatori au făcut împreună Contractul de valori în care au notat regulile grupului și ce își propun să facă în tabără. Printre altele, a urmat cursul de escaladă. Aventura a continuat cu o serie de jocuri din care au tras învățăminte importante despre lucrul în echipă și importanța coordonării între membrii acesteia, rolul comunicării, al planificării și al încurajărilor. Într-o altă zi, copiii, îndrumați de lideri, s-au jucat cu Parașuta curcubeu. La finalul taberei, copiii au primit o brățară și fiecare și-a luat un angajament pe care trebuie să-l respecte până va reveni la Straja. Tabăra a fost inclusă în proiectul „Împreună pentru un viitor mai bun în Coroieni”, derulat de Asociația ”Reality Check” în parteneriat cu Primăria Comunei Coroieni.