Arhive Zilnice: 27 iulie 2022
Fundaș cooptat de la CFR Cluj
CS Minaur Baia Mare continuă întăririle, însă de data aceasta a mutat în linia defensivă. Galben-albaștrii au reușit cooptarea senegalezului Abdoulaye Niakite, jucător care aparține de CFR Cluj și care vine sub formă de împrumut. Jucătorul născut în 18 iunie 2000 evoluează pe postul...
Stagiu de pregătire încheiat cu victorie
Fetele de la Minaur Baia Mare au încheiat stagiul de pregătire de la Kisvarda (Ungaria) și în ultima zi a acestuia Tănasie și compania au susținut un test împotriva echipelor locale, grupare poziționată pe locul 7 la finalul stagiunii precedente.
Minaur a câștigat confruntarea cu...
Tinerii lideri de sindicat, la un curs de formare ”altfel”
Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM) a organizat, între 6 și 8 iulie, respectiv 13-15 iulie, două grupe de formare pentru cursul de “Comunicare și Leadership”, desfăşurat în cadrul proiectului “Social partners promoting trade union renewal” (Partenerii sociali promovează reînnoirea sindicatelor), derulat de...
Vizită arhierească în Maramureșul Voievodal
În după-amiaza zilei de duminică, 24 iulie 2022, Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, au vizitat Mănăstirea Bârsana, cele două biserici din satul natal al ierarhului maramureșean, Rozavlea, din Maramureșul Voievodal și Mănăstirea Moisei.
În cadrul Mănăstirii...
Mercedes de peste 60.000 de euro, descoperit la Sighetu Marmației
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, în cooperare cu polițiști ai IPJ Maramureș, au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca Mercedes, în valoare de peste 60.000 de euro, care era căutat de autoritățile din Cehia.
Marți, 26 iulie, polițiștii...
Tânără, la volan, sub influența alcoolului în Șomcuta Mare
Marți spre miercuri, la ora 00.05, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați de către un bărbat de 29 de ani, cu privire la faptul că o femeie conduce un autoturism fiind sub influența alcoolului.
În scurt timp, pe DN 1C, în localitatea Buciumi, polițiștii...
Din cauza alcoolului, a lovit un cap de podeț în Vișeu de Sus
Miercuri dimineață, în jurul orei 05.00, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 18, în oraș, a avut loc un accident de circulație soldat cu o victimă.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un...
Florin Tănase s-a transferat în China. FCSB va primi 3 milioane de euro
Florin Tănase, fotbalistul echipei FCSB, s-a transferat în China pentru suma de 3 milioane de euro. Mijlocașul vicecampioanei va juca la echipa Shanghai Port. Florin Tănase va pleca de urgență în China pentru a face vizita medicală și nu va juca pentru FCSB în returul...
Suprafață totală afectată de secetă este de 150.565 hectare
Suprafață totală afectată de secetă este de 150.565 hectare, în creștere faață de marți, când Ministerul Agriculturii a anunțat 120.016 ha
Județele afectatee sunt Arad, Bacău, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Gurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Tulcea,Teleorman,Timiș, Vaslui și Vrancea.
Situația suprafețelor...
Gura lumii ☺ Parcare din gunoi, la o belvedere
Într-unul din puținele locuri de belvedere de pe valea Cosăului, spre munții Maramureșului, ai impresia că ai zona Toscana la picioare.
Este un singur loc, între Călinești spre Văleni, unde vezi spre muntele Pop Ivan, cu Bârsana la picioare, iar de faci doi pași înapoi,...
Sală de sport la Școala Nr. 18 Baia Mare
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Baia Mare de vineri, 29 iulie, se află și proiectul de hotărâre privind construirea unei săli de sport la Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare. Acesta are ca obiect predarea, către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...
Unirea Șișești, patru medalii în capitala Ungariei
La Budapesta s-a desfășurat, la finalul săptămânii trecute, Master World Cup Hungary la skandenberg, la competiția din capitala Ungariei fiind prezent și clubul maramureșean Unirea Șișești.
Patru sportivi a avut în componență Unirea Șișești – Olimpiu Făt, Flaviu Goia, Augustin Mantog și Dinu Dobrean. Primii...
50.000 de lei pentru o grădiniță din Sighet
Al doilea proiect câștigător din cadrul Bugetării Participative se implementează, în aceste zile, la Sighetu Marmației.
Prin intermediul Asociației de părinți, Grădinița Nr. 12 a depus proiectul “Adu-mi joaca în copilăria mea”, care prevede amenajarea locului de joacă din cadrul unității școlare. “Proiectul a fost...
Locuri rămase neocupate în licee
Pe pagina de internet a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, la butonul dedicat admiterii în clasa a IX-a, au fost postate informații cu privire la numărul de locuri rămase neocupate înainte de cea de-a doua etapă de repartizare a absolvenților clasei a VIII-a.
Pentru romi sunt...
Expoziție dedicată lui Vasile Lucaciu
În 28 iulie 2022, începând cu ora 12, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, str. Monetăriei nr. 1-3, va avea loc vernisajul expoziției temporare „Dr. Vasile Lucaciu și moștenirea sa culturală. Adrian Demian și Reuniunea Română de Cântări...
Discuții despre droguri
Tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani sunt așteptați vineri, 29 iulie, de la ora 17, la Centrul de Tineret din Baia Mare, la o întâlnire cu dr. Irina Secară, medic ATI. Discuțiile vor viza efectele pe care le poate avea...
Țigări în valoare de 80.000 lei, confiscate la frontiera de nord
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, aproximativ 6.800 pachete cu țigări în valoare de aproximativ 80.000 lei.
În urma informării de către polițiștii de frontieră suceveni a autorităților ucrainene despre...
Toamna se numără protestele
Din surse oficiale, media spune că la toamnă țara va fi zguduită de proteste nemaiîntâlnite în democrație. Măsurile de austeritate, consecințe ale crizelor suprapuse, vor scoate în stradă mii de oameni. Alertate de mișcările violente din alte țări, nu mai departe de vecina noastră...
Incertitudine și instabilitate la CSM Sighetu Marmației
CSM Sighetu Marmației și-a atins obiectivul trasat pentru sezonul 2021-2022 și a promovat în eșalonul trei al fotbalului românesc, numai că la clubul maramureșean predomină incertitudinea și instabilitatea.
În acest moment, singura reprezentantă a Maramureșului la acest nivel nu dispune de un lot competitiv, dar...
Părăsim, uităm, ignorăm • Cum am reușit să părăsim rezervoare de apă, palate episcopale, castele?
Trăim momente interesante. Nu era obligatoriu, mai ales că uneori așa-zisa evoluție nu e obligatoriu o evoluție... Dar întoarcerea la simplitate e acum imposibilă, fără o restartare de sistem.
Bunicii și strămoșii noștri erau la rândul lor interesați de confort, dar poate nu cu orice...