CSM Sighetu Marmației a părăsit prematur faza regională a Cupei României. Someșul Feldru a învins sâmbătă în etapa secundă a Regiunii 2, Grupa 1, la Rapid Jibou, scor 4-1, și va juca, astfel, finala etapei regionale cu câștigătoarea Grupei 2 din Regiunea 2 (Nord-Vest), cu Recolta Dorolț (Satu Mare) sau Crișul Sântandrei (Bihor).
Reamintim că CSM Sighetu Marmației a pierdut în etapa inaugurală cu 3-1 la Someșul Feldru, dar totul s-a clarificat în etapa a doua, când reprezentanta județului Bistrița-Năsăud a câștigat fără emoții la Jibou și și-a asigurat accederea în finala acestei faze.
În ultima rundă a Grupei 1 din Regiunea 2 (miercuri, 13 iulie), CSM Sighetu Marmației se va reîntâlni cu Rapid Jibou, după dubla din barajul pentru promovarea în Liga 3, poziție adjudecată de formația maramureșeană, însă acum confruntarea este una fără niciun fel de miză.
Celelalte cinci câștigătoare județene calificate deja în finalele regionale (16 iulie) sunt Viitorul Dărăbani (Botoșani), ACS Târgu Mureș 1898 (Mureș), Universitatea din Alba Iulia (Alba), Dunărea Turris Tg. Măgurele (Teleorman), Unirea Braniștea (Galați).