– panourile solare ar putea fi amplasate pe haldele de steril –
Administraţia judeţeană are planuri mari în ceea ce priveşte producerea de energie regenerabilă.
”Am aprobat alocarea unor resurse suplimentare pentru studii de fezabilitate în vederea producerii de energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Va exista o măsură guvernamentală ce va permite consiliilor judeţene să obţină finanţări între 5 şi 15 milioane de euro, plus cofinanţare, prin care să realizăm parcuri fotovoltaice, adică să producem energie verde necesară judeţului nostru. Astfel, ne-am propus să realizăm între 30 şi 50 de MGW prin această măsură pe fonduri europene, care va exista în următoarea perioadă. Analizăm toate posibilităţile pe care le avem la îndemână, inclusiv varianta prin care să preluăm haldele de steril de la Remin şi pe ele să amplasăm panouri fotovoltaice, odată ce sunt ecologizate”, a explicat Ionel Bogdan, preşedintele CJ Maramureş.