De joi, 2 iunie, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi anuale de 7,2% și 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
• până în 27 iunie – online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual
• până în 28 iunie – de la unitățile Trezoreriei Statului
• până în 27 iunie – în mediul urban și până în 24 iunie – în mediul rural, prin subunitățile Poșta Română.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.
Titlurile de stat sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, la data efectuării subscrierii.
Veniturile obținute sunt neimpozabile.