Voucherele sociale vor fi distribuite începând de azi, 1 iunie

0
67

Procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” va demara începând de azi, 1 iunie, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Tichetele au o valoare nominală de 250 lei și sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie. Peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.
Pe lista beneficiarilor care primesc tichete sociale se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Calendarul distribuţiei voucherelor prevede încărcarea acestora o dată la două luni, în patru tranşe (iunie – iulie, august – septembrie, octombrie – noiembrie, decembrie 2022 – ianuarie 2023), având în vedere că la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să fie adaptat calendarul următoarelor tranşe. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.