Contemporani cu un sfânt: arhiepiscopul Justinian Chira

• Amintiri… Mărturii •

„Oare nu ardea inima noastră când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia Scripturile?” au spus doi dintre apostoli când S-a apropiat de ei, Hristos. Aceeași întrebare sună azi în mințile celor care au avut șansa să îl întâlnească pe arhiepiscopul Justinian Chira. Considerat pe bună dreptate, omul lui Dumnezeu, ierarhul maramureșean a știut mereu să coboare cerul pe pământ prin felul de a vorbi, prin iubirea pe care o arăta fiecărui om pe care îl întâlnea, dar mai ales prin sfințenia pe care o dobândise după ani întregi de suferințe, nevoințe și convorbiri cu Dumnezeu.
În preajma sa, orice problemă își găsea rezolvare, iar oamenii care veniseră la el cu poveri sufletești plecau vindecați. Avea darul de a vedea în adâncul sufletului omenesc și orice binecuvântare oferită însemna începutul unei noi vieți. Pentru cei din jur era Tata, iar lângă el te simțeai acasă. Era suficient ca părintele Justinian să apară în vreun loc și totul în jur se transforma. Slujbele se trăiau, nu se slujeau. Ai fi vrut ca timpul să stea în loc, iar atmosfera de rai să nu se mai termine. Acum, ÎPS Justinian nu mai e prezent fizic lângă noi. Nu a încetat nicio clipă să ne vegheze și să ne ofere ajutorul atunci când avem nevoie. Dovadă că iubirea sa a rămas nealterată e faptul că reușește să ne adune la un loc pe cei care l-am cunoscut, ne încurajează să vorbim despre el, să ne amintim învățăturile pe care ni le-a lăsat moștenire. Ce este și mai surprinzător, atunci când îi rostești numele, te încearcă aceeași bucurie sfântă pe care o aveai lângă el. De aceea, azi, 28 mai, când ar fi fost ziua sa de naștere, ne-am propus să ne amintim de părintele nostru duhovnicesc, ÎPS Justinian, cel despre care încă din timpul vieții s-a spus că e sfânt, iar mărturiile de aici nu fac altceva decât să întărească și mai mult acest lucru: am fost contemporani cu un sfânt.

„Duhul lui Justinian era duhul lui Hristos”

Preotul Mircea Stupar a fost diaconul episcopului Justinian, timp de 10 ani, încă din timpul studenției. Spune că l-a cunoscut dinainte de 1989, de când ierarhul era episcop-vicar la Cluj. Mărturisește cu emoție, dar și cu recunoștință că anii petrecuți lângă ierarh au fost o academie de viață. „Am trăit lângă el într-o altă lume și altă dimensiune”, punctează părintele Mircea Stupar.
Când vorbește despre arhiepiscopul Justinian, tata, cum îi place să-l numească, părintelui i se luminează privirea, se înflăcărează și retrăiește aievea fiecare clipă petrecută împreună. Își amintește că atunci când mergea la slujbă, ÎPS Justinian stătea în mașină, pe locul din față pentru că iubea să vadă oamenii, să privească natura. Pe drumul spre slujbă era o tăcere adâncă pe care nu îndrăzneai să o risipești nici măcar cu gândurile, darmite cu o vorbă. Oamenii îl așteptau nerăbdători, iar când cobora din mașină, totul în jur se transforma. Nici măcar natura nu îndrăznea să nu intre în comuniune cu atmosfera de sfințenie ce cuprindea totul în jur.
“El niciodată nu vorbea când mergeam la slujbă. Era o tăcere sfântă pe care noi o respectam. Nu îl întrebam nici măcar banalități. Și mergeam uneori kilometri întregi, de exemplu până în capătul Careiului. Se intra în atmosferă de când ne întâlneam cu el, dimineața. Când soseam la locul unde aveam de săvârșit Liturghia, totdeauna îl ajutam să coboare din mașină și privind în jur parcă totul se transforma. Dacă cumva era înnorat, se dădeau norii la o parte. Oamenii deveneau altfel, parcă și călăreții care ne întâmpinau aveau o altă atitudine. Un lucru pe care nu l-am uitat: oamenii îl întâmpinau cu lacrimi în ochi întotdeauna. În momentul când apărea în mijlocul lor, toți aveau lacrimi în ochi. Pe de altă parte, oamenii care veneau, preotul, primarul veneau să își întâmpine oaspetele. Știți ce se întâmpla? Din momentul când ajungea la ei, dumnealui devenea gazda și ceilalți erau oaspeții lui. Asta era atmosfera de fiecare dată”, a punctat preotul.
La întoarcere, în mașină era un alt părinte Justinian, unul care se bucura ca un copil, care cânta și vorbea cu aplomb, povestind întâmplări petrecute în viața sa. Părintele Justinian îl iubea pe Hristos cu toată ființa Sa, iar viața întreagă îi era o rugăciune. Îi iubea fierbinte și pe oameni. De aceea se îngrijea mereu de binele poporului și făcea lucruri tainice pentru semeni.
De exemplu, după slujba din noaptea de Înviere, ÎPS Justinian îi ruga pe diaconi să îl poarte cu mașina prin toate cartierele orașului Baia Mare pentru a-i binecuvânta pe locuitori. În fiecare cartier, făcea semnul Sfintei Cruci în semn de binecuvântare și rostea: Hristos a Înviat. „Duhul lui Justinian era duhul lui Hristos. Era duhul dragostei, duhul iertării, răbdării, îngăduinței”, a adăugat preotul Mircea Stupar.

„Era fascinat de copii”

Chiar dacă era ierarh și ajunsese la o vârstă îna­intată, ÎPS Justinian rămânea un copil, unul cu plete albe. Era fascinat de micuții cu sufletul curat și îi asemăna cu niște îngeri.
“De fiecare dată când intram în biroul dumnealui, prima întrebare era: Ce face șefa casei?, se referea la fetița mea, Daniela. Prima dată când m-a întrebat am crezut că vorbește despre soția mea, așa că i-am răspuns: bine face, este la școală, predă engleză copiilor! M-a oprit și mi-a zis NU! NU! NU de soția ta vorbeam, ci de fetița ta, Daniela! Vă mărturisesc că am râs cu o poftă pe care nici cea mai inspirată anecdotă nu mi-ar fi dat o astfel de stare de bine. Am început să-i spun toate minunățiile pe care le făcea fiica mea, un copil ce nu demult începuse să facă primii pași fără ajutor. Era așa de fascinat de poveștile șefei casei, încât câteva le-a pomenit în predicile dumnealui. Vă imaginați ce simțeam când îl auzeam vorbind în fața a sute de oameni despre trăsnăile fetiței mele. Era fascinat de copii… ÎPS Justinian mereu avea ceva de dat, mereu avea ceva dulce de dăruit, fie că era o vorbă dulce sau ceva cu mult zahăr și extrem de multă binecuvântare”, a relatat cu mult drag, preotul Daniel Tirean, cel care i-a fost aproape ÎPS Justinian, slujindu-i ca diacon, în ultima parte a vieții.

Schimba vieți, destine…

Părintele Justinian avea darul de a schimba vieți. Preotul Andrei Pop i-a stat alături Înaltpreasfințitului Justinian din 2008 până la trecerea sa în Veșnicie, în 30 octombrie 2016. A avut parte de numeroase momente surprinzătoare, iar unul din acestea îl are ca protagonist. Întâlnirea cu ierarhul i-a schimbat traiectoria vieții.
“Eu mi-am dorit dintotdeauna să fiu preot, undeva la țară. Mi-am depus dosarul pentru o parohie. ÎPS a văzut dosarul meu de studii, m-a chemat într-o zi și mi-a spus: până se eliberează o parohie la țară nu ți-ai dori să-mi fii diacon? Nu-mi răspunde acum. Haide mâine și dă-mi răspuns. Eram dezorientat și foarte surprins pentru că nu mă așteptam la așa ceva. Știam că trebuia să te ridici la un anumit nivel în fața unei asemenea personalități. Nu am mers foarte entuziasmat, acasă, dar soția mi-a spus că nu am cum să refuz propunerea unui ierarh. Am început să slujesc ca diacon, într-o perioadă de probă. După câteva luni când s-a ivit o parohie liberă, pe care mi-o doream, el m-a întrebat: acum ce dorești? Să mergi în parohie sau să rămâi lângă mine? Am răspuns: acum nu mai pot eu să aleg. Ce decideți Înaltpreasfinția Voastră. Și el a zis: eu mi-aș dori foarte mult să rămâi lângă mine, dar cum decizi tu. Am rămas diaconul, șoferul, secretarul personal, dar și secretarul eparhial. Felul în care mi-a schimbat traiectoria e extraordinar. A schimbat viețile celor care i-au ascultat sfatul”, a conchis, cu recunoștință, preotul Andrei Pop.

„Mi-a făcut viața un Rai”

Întâmplări minunate despre ÎPS Justinian au și oamenii obișnuiți. Profesoara Rodica Pop relatează că avea doar 18 ani când l-a întâlnit pentru prima dată. Rugăciunea și încurajarea de atunci a ierarhului și-au pus amprenta pe cursul vieții sale. De atunci, timp de mai bine de 40 de ani nu s-a mai despărțit de părintele ei duhovnicesc. Îi cerea mereu sfatul, ajutorul.

„M-a învățat să ating cerul pentru că spunea: Du-te liniștită, eu mă rog pentru dumneata. Nu mă lăsa să am dureri și mâhniri. Mi-a făcut viața un rai. Am avut decepții, dar îmi spunea înainte să încep să îi spun durerile; Nu îmi place ce văd. Ce faci? Aveam fața tristă. Creștină ești dumneata? Unde-i nădejdea în Dumnezeu? Nu mă lăsa. Ieșeam vindecată. Mă convingea că fiecare obstacol este făcut să genereze un succes mai mare. Și așa era”, a spus prof. Rodica Pop.
Relatările despre cel care a fost ÎPS Justinian vor continua și în următoarele numere ale ziarului pentru că arhiepiscopul Justinian a fost, este și rămâne UNIC.