La inițiativa Fundației Hope and Homes for Children România, a fost în vizită la Consiliul Județean Maramureș un grup de tineri din Casa de Tip Familial Hollosi Simon din Baia Mare, din subordinea DGASPC.
Vicepreședintele Radu Trufan a discutat cu ei despre organizarea județului, precum și despre activitatea angajaților structurilor și direcțiilor din cadrul instituției pe care o reprezintă.
“A fost o experiență interesantă, având în vedere că, pentru o zi, copiii instituționalizați au avut posibilitatea să voteze, să ia decizii pentru ei. Au fost interesați să afle cât mai multe informații despre instituțiile aflate în subordinea CJ Maramureș, dar și despre cum sunt aleși în funcții consilierii județeni, primarii și despre cum decurge procesul electoral”, susține Radu Trufan.
Pentru că unii dintre ei au împlinit 18 ani, vor avea posibilitatea să aplice tot ce au învățat, la următorul proces electoral. Radu Trufan i-a încurajat să învețe, să aibă încredere în ei, pentru că doar așa vor reuși să pășească pe drumul pe care și-l doresc în viață.
Tinerii, însoțiți de Sorina Moldovan, story-teller Hope and Homes for Children România, și Sorina Palcău, instructor educativ DGASPC Maramureș, au promis că se vor strădui să învețe și, într-o zi, să ocupe funcții importante prin care să aibă posibilitatea să schimbe viețile altor tineri care cresc în sistemul de stat.