173 de ani de la moartea eroului pașoptist Ioan Buteanu, în Șomcuta Mare

0
151

Luni, 23 mai, s-au împlinit 173 de ani de la execuția marelui patriot pașoptist Ioan Buteanu – fiu al Maramureșului, luptător pentru unitatea națională și drepturile românilor din Transilvania.
Ioan Buteanu a fost unul dintre fruntașii adunărilor populare de la Abrud, Câmpeni și Bistra, din aprilie 1848, și unul dintre principalii conducători ai primei Adunări Naționale de la Blaj, din 30 aprilie 1848, unde a avut un rol deosebit în însuflețirea maselor, alături de Avram Iancu.
În prezent, prefectul Ioan Buteanu își doarme somnul de veci alături de Avram Iancu, în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, județul Hunedoara, unde i s-a mutat mormântul, în anii 1920, pentru a fi cuprins în Pantheonul Eroilor de la Țebea.
În Șomcuta Mare, la bustul tribunului Ioan Buteanu – ridicat în anul 1986 cu contribuția președintelui de onoare al Societății Cultural-Patriotice “Avram Iancu” Baia Mare, magistratul Ioan Bâtea, din inițiativa președintelui societății – ing. Ioan Tuhuțiu și a prim-vicepreședintelui – col. (r.) Ioan Isac, cu sprijinul primăriei orașului și a Despăr­țăm­ân­tului Societății ASTRA Șomcuta Mare, s-a desfășurat, la împlinirea a 173 de ani de la moartea eroului pașoptist, un ceremonial de comemorare și cinstire a ilustrului înaintaș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.