S-au reaprins speranțele pentru podium

0
109

CSM Focșani – CS Minaur Baia Mare 24-25 (10-10)
Minaur și-a revenit după eșecul neașteptat de la Buzău și a câștigat restanța de la CSM Focșani, disputată duminică, 24-25 (10-10), reintrând astfel în calculele pentru podium, inclusiv pentru poziția a doua. Însă pentru ca acest deziderat să fie atins, finalista European Cup trebuie să învingă în ultimele două etape, acasă cu Turda și la Steaua, tocmai contracandidatele la podium.
Restanța dintre Focșani și Minaur a fost extrem de tensionată, dar și echilibrată pe tot parcursul ei. După 10-10 la pauză, în partea secundă niciuna dintre combatante nu a reușit să se desprindă decisiv și totul s-a decis pe final. Cu cinci minute înainte de final, când băimărenii conduceau la limită, 22-24, în tabăra gazdelor au apărut unele nemulțumiri vizavi de deciziile celor doi arbitri, după ce Ragea a fost eliminat corect la un fault comis asupra lui Căbuț. Au urmat proteste vehemente, în special din partea conducătorului clubului, Viorel Ciubotaru, sanc­ționat în cele din urmă cu cartonașul roșu și albastru, iar timp de două minute au stat pe bancă și jucătorii Miroiu și Marocico. Apoi, oaspeții s-au desprins la trei goluri, 22-25 (58), gazdele au revenit și s-au apropiat la o lungime, 24-25 (60), dar băimărenii au avut ultimul atac și nu s-a mai întâmplat nimic. Minaur vine, așadar, cu trei puncte, și cu speranțe reaprinse la un loc pe podium, având același număr de puncte cu Turda – 55, echipă care va poposi în Baia Mare mâine, și unul mai puțin decât Steaua (56).
• Arbitri: Ciprian Popa (Galați) / Ionuț Velișca (Buzău). Observator FRH: Paul Anton (Iași). • Aruncări de la 7 m: 6-2 (toate transformate). Minute de eliminare: 14-6 (în min. 44, Marjanovic a fost descalificat, primind cartonaș roșu și albastru; delegatul echipei gazde, Viorel Ciubotaru a primit cartonaș roșu și albastru în min. 56).
• CSM Focșani: Cloșcă (9 intervenții), Marocico, Rusu – Miroiu 10, Marjanovic 9 (6 din 7 m), Hrimiuc 2, Rață 2, Drăgan 1, Ragea, Pătru, Krstevski, Marijanac. Antrenor: Dalibor Cutura.
• CS Minaur Baia Mare: Buzogany (7 intervenții), Terekhov (6 intervenții), R. Pop – Vujovic 9 (2 din 7 m), Mollino da Silva 4, Căbuț 3, Kotrc 3, Nagy 2, Huta 2, Cip 2, Buguleț, Buzle, E. Pop, Massuca Teca, L. Sabou, Csepreghi. Antrenor: Alexandru Sabou.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.