Educația financiară, un pas spre libertate pentru tinerii din sistemul de protecție

0
84

Educația financiară la vârsta adolescenței, mai ales pentru un tânăr provenit din sistemul de protecție al statului, este obligatorie. Se știe că, atunci când vrei să ajuți pe cineva, nu-i dai un pește, ci o undiță și îl înveți să pescuiască.
Independența financiară este primul pas spre libertate, iar echipa de la Assoc implicată în proiectul “CUIB – Căminul unde începe binele” s-a gândit că ar fi potrivit să-i învețe pe tinerii cu care colaborează, noțiuni financiare de bază.
Astfel, aceasta a organizat un curs la care au invitat specialiști în domeniu, Cristian Bran și Cristina Savu, iar pentru câteva ore s-a vorbit despre cum trebuie să îți gestionezi banii cu responsabilitate.
Ținând cont că majoritatea tinerilor sunt în situația de a se descurca pe cont propriu, acestora li s-a explicat cum să economisească pentru a-și îndeplini mai ușor anumite dorințe și cum să folosească banii ca un instrument care să-i ajute să se dezvolte și să aibă o viață mai bună. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.