Vima-Coroieni: Interesantă ofertă turistică (secretă?) la margine de județ!

Pare destul de puțin interesantă zona de margine de județ spre sud, pe dealurile dintre Maramureș-Țara Lăpușului și Sălaj. Dacă intri puțin în profunzime, găsești însă lucruri interesante de văzut și poți avea chiar surprize!

Dinspre Târgu Lăpuș, ignorând impresionantul defileu al Lăpușului, trecem prin Răzoare spre Coroieni, dar în dreptul carierei de piatră cotim prin cătunul de romi Ponorâta, un loc ce te deprimă instant, în orice anotimp l-ai vedea. El spune ceva despre noi, și despre noi. Dar nu poți da vina numai pe “lipsa de empatie a majorită­ții”, pe refuzul de a-i integra. Dovadă stau atât sala de mese cu un program social, cât și programul norvegian cu săli de dușuri și mașini de spălat haine, ce stau neatinse. Lăsăm în urmă rana deschisă de acolo și parcurgem dealuri line, cu defileul Lăpușului și Culmea Prelucilor în dreapta, cu alte dealuri line pe stânga. Ele ne interesează, de această dată, limita cu Sălajul. Ceva mai departe, tot pe limită, avem sate mici, cătune campioane naționale la…mărunțime, gen Jugăstreni, Frânceni, Prislop, Românești. În imediata apropiere însă, avem Vima Mare, de unde un drum șerpuit, pe sub dealuri, pleacă spre Coroieni. Plin de terenuri arse, dealuri și văi întregi! În sat însă, găsim izvorul satului. Nepotabil, dar toată lumea îl folosește. Destul de dubios, ținând cont de mizeria de la fața locului. Trecem peste asta, e o chestie de… gust. Dar ajungem la Cuesta Vimei, despre care montaniardul Ionică Pop ne spune că e format din nisipuri compactate în care găsim legendarii trovanți. Adică, așa-zisele pietre care cresc. Nu că nu le-am mai fi văzut la Rohia, Suciu și-n alte părți, cât că aici sunt în număr, forme și dimensiuni impresionante. Cuesta, numită de localnici “Malul Vimei”, e plină de trovanți, dar și pe drum încolo e plin.

Ce sunt trovanții?

„Trovanții sunt formațiuni numite concrețiuni de gresie, create în straturi de nisipuri, legate între ele printr-un ciment carbonatic, datorită apelor calcaroase. Ca formare seamănă cu stalactitele și stalagmitele din peșteri. În principiu, trovanții sunt gresii cu o textură mai dură decât a stratului în care se dezvoltă. Tendința lor este de creștere spontană – din centru către periferie – cu o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani. Apar sub forma unor agregate minerale nodulare, sferoidale, elipsoidale, discoidale, cilindrice sau dendritice cu structură masivă, concentrică sau plană (stratificată), având dimensiuni de la câțiva milimetri la câțiva metri. Sunt incorect cunoscuți în anumite cercuri sub numele de pietre care cresc”, conform wikipedia, iar pagina amintește de asemenea locuri în Vâlcea, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Bacău, Buzău etc, mai puțin la noi, deși sunt absolut impresionanți, aici, la Cuestă și nu numai. Pentru că purcedem pe drumul acela asfaltat dintre comune, și el ciudat și e plin de trovanți. Am mai auzit așa ceva, la modul ironic, de drumuri „vânătorești”, iar montaniardul constată apariția acestui tip de drumuri, dincolo de cele comunale, județene, forestiere, de exploatare, a drumurilor vânătorești. Cel puțin judecând după densitatea de foișoare, de locuri de veghe, aduce cu rețeaua de drumuri asfaltate și înguste de deasupra Fărcașei sau cu „centura Codrului” dintre Asuaj-Băița de sub Codru-Băsești, și ele acuzate a fi de fapt „vânătorești”. Revenim la al nostru drum, Vima Mare-Coroieni. Locurile sunt superbe. Pe Malul Vimei, ai pădure, trovanți, un mic lac, șopru de spus povești vânătorești. Dar e plin de alunecări de teren, inclusiv afectând drumul. Belvederi ai până dincolo, în Sălaj, departe. Satele în sine cam pustii, ne și spune un om, cu necaz: „În sat aci n-o rămas numa’ picăturile…, s-o dus tăți care-unde”… În schimb, ca pentru o promenadă, pentru un traseu turistic auto, merită vă­zut. Și iar dăm de roci interesante, de un loc unde se vede perfect stratificarea, de alți trovanți. Apoi, ne amintim de un loc bine ascuns, neașteptat, pe limita cu Sălajul, observat de fapt iniţial pe Google Earth, din satelit. Un șir de lacuri pus fix pe limită de județ.

Hectare de lacuri la Baba

Ieșind în Coroieni, am fost curioși să vedem ce și unde sunt acele lacuri, dacă există, dacă nu sunt o Fata Morgana. Ba există… cu puțină îndrumare, în satul Baba, înainte de a ieși spre Cheile Babei, cele cu stânci impresionante și cu pârâul ce seacă, intrăm pe o uliță în dreapta, facem câțiva kilometri pe un drum pietruit, spre nicăieri și… dăm de un șir de lacuri imense, ce pot/ar trebui să devină punct serios de atracție pentru cei interesați de pescuit. Ascunse bine, lacurile sunt încă în lucru, ne spun oameni care lucrează la căsuțe de vacanță acolo. Da, se construiesc deja case. Un șir de trei lacuri elegante, unul cu promenadă. În jur, în pădure, brânduși, lușcuțe, flori de primăvară. Odinioară, zona Coroieni Vima era „infestată” de mistreți, după explozia pestei porcine s-au rărit drastic, dar mai sunt! Dovadă stau urmele animalelor de pe digurile dintre lacuri. Atât urme de mistreți, cât și de căprioare vin și pleacă, dinspre dea­luri spre apă. Sigur, ne punem întrebarea dacă are vreo legătură cu faptul că pârâul Baba e veșnic secat, fără aportul de apă de pe acea vale, însă rezultatul final ar trebui să fie benefic, câtă vreme devine un loc profitabil ce ar aduce bunăstare comunității.
Altfel spus, într-un loc ce nu prevestea nimic, pe o porțiune de dealuri ce par seci, pe limită de județ, unde mai nimeni nu caută să viziteze că n-are ce, am găsit locuri și lucruri de văzut. Cu puțină curățenie, cu implicare, semne, trasee, ai putea avea surprize plăcute. De exemplu, am vrea să vedem acele locuri noaptea sau la răsărit/apus, când sălbăticiunile umblă libere. Ar putea fi impresionant, așa că vom reveni!!