În urmă cu secole, cronicarul spunea că oamenii întotdeauna se află sub vremuri și niciodată deasupra lor. Vorbele sunt adevăruri dăinuite până în zilele noastre. Când se confruntă cu situații neobișnuite, soldate cu pierderi de vieți omenești și imense pagube materiale, oamenii spun că trăiesc vremuri grele și rele. În epoca modernă, se numesc crize provocate de oameni și factori naturali, iar în cazul războaielor, numai de oameni. Deși, uneori, vremurile sunt potrivnice, oamenii se adaptează din mers, deoarece dispun de mijloacele necesare pentru a reduce efectele negative ale fenomenelor nedorite. Condiția este ca ele să nu dureze, să nu se suprapună, nici să apară la intervale scurte de timp. Da, numai că tăvălugul crizelor nu ține seama de condiții, nici de greșelile conducătorilor plătite de cetățenii nevinovați. În regimul trecut, în afară de criza care a sfidat democrația și libertatea, au fost semnalate crize de altă natură. Una, parțial alimentară, a venit în vara anului 1970, după inundații. S-a rezumat la o penurie de zahăr și ulei, dar numai pentru o perioadă scurtă. Presa vremii cenzurată nu a dat informații legate de criză. Una generalizată, de proporții, provocată de cuplul Ceaușescu, a apărut după 1980 și a durat până la plecarea binomului în lumea celor care nu cuvântă. În locul cauzelor cunoscute, ar fi de spus doar câteva lucruri. În primul rând, psihicul generațiilor care au trăit în epocă a fost îndârjit, puternic și stabil, deoarece le-a permis să îndure cu stoicism toate efectele crizei, mai ales penuria de alimente. Nu degeaba, la procesul cuplului, printre capetele de acuzare s-a numărat și înfometarea poporului. În final, pe drept sau nedrept, Ceaușiștii au plătit cu viața erorile vremii abătute asupra românilor. După 1990, comunismul a fost dat uitării, însă democrația și libertatea nu au uitat de crize. Căderea economiei a generat criza locurilor de muncă și exodul milioanelor de români în lumea largă. Fenomenul migrației se resimte azi în deficitul forței de muncă, un alt gen de criză. În slalomul făcut printre crizele politice, ne-am lovit de o criză sanitară total imprevizibilă. În timpul pandemiei, s-a spus că, după dispariția microbului ucigaș, lumea niciodată nu va mai fi cum a fost. Cum anume, nu am înțeles. Cert este că lumea nu a avut timpul necesar să arate că poate fi mai bună sau mai rea. Peste pandemie, din senin, s-a năpustit criza energetică și, la câteva zile, războiul din Ucraina. Verdictul celor două evenimente a fost clar, lumea va fi și mai rea decât a fost. Criza alimentară, consecință a dramei poporului ucrainean, este inevitabilă și un posibil an secetos ar amplifica fenomenul. Crizele suprapuse și înlănțuite, cu efectele lor directe și colaterale asupra psihicului, acționează ca factori destabilizatori ce schimbă comportamentul oamenilor. Să nu uităm că puterea de adaptare a oamenilor cu lucrurile rele este limitată și, la un moment dat, sistemele imunitare de autoapărare cedează. Oamenii devin nervoși, irascibili, intră în panică, în conflict cu autoritățile și pot recurge la gesturi necugetate. Din cauza incapacității autorităților de a gestiona situațiile de criză, la care se adaugă informațiile contradictorii difuzate de media, în societate apare riscul instalării dezordinii și haosului. Nu sunt adeptul teoriilor conspirației, promovate în spațiul public real și virtual de globaliști și neomarxiști. De profesie, sunt biolog și compar evoluția societății (lumii) cu a sistemelor biologice. Care, o perioadă, evoluează pe o pantă ascendentă, numită evoluție progresivă. Urmează o perioadă de stagnare, un punct critic, situat la limita progresului cu regresul. Care înștiințează că lumea are nevoie de o schimbare numită azi resetare. Eu cred că fenomenul poate fi făcut pe căi pașnice, nu războinice. Altminteri, natura sau divinitatea i-a oferit speciei umane pe degeaba gândirea și rațiunea, însușiri fundamentale care-l scot din lumea animalelor.
prof. Vasile ILUȚ
