Cadrele didactice de predare sau/ și personalul didactic auxiliar (bibliotecar școlar, informatician etc.) din învățământul preuniversitar care utilizează resursele digitale în activitățile educaționale pot participa la prima ediție a simpozionului interjudețean „Educație și vocație”, cu tema: „Practici inovative pentru activitățile formative față în față și online”, organizat de Casa Corpului Didactic Maramureș. Înscrierea/ trimiterea lucrării la simpozion – până în 25 martie. Lucrările prezentate la simpozion vor fi publicate în primul număr al revistei Școala dascălilor maramureșeni.