… se plânge că mai marile ONG-uri care au preluat logistica în vămile aflate la granița cu Ucraina nu fac mare lucru pentru refugiați. Asta în timp ce donațiile, unele chiar și cu șase zerouri, în euro (!), curg către ele. Voluntarii spun că refugiații ucraineni și copiii lor intră prin corturile marilor ONG-uri și ies de cealaltă parte… tot așa cum au intrat. Sunt doar înregistrați în bazele de date și trimiși să se descurce fiecare cum poate. Voluntarii de la micile ONG-uri din zonă și chiar localnicii sunt cei care le rezolvă refugiaților mijloace de transport și îi ajută cu donații (apă, dulciuri, scutece, produse de igienă, lapte praf etc.).