Start-upul britanic Revolut, fondat în 2015 și condus de antreprenorul rus Nikolai Storonski, 37 de ani, înregistrează peste 1,5 milioane de clienți în România. La nivel global, Revolut avea, la începutul anului 2022, 18 milioane de utilizatori, în cele peste 30 de țări în care are operațiuni.
După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Revolut și-a mutat sediul central în Lituania, de unde operează pe baza unui pașaport european în toate celelalte țări, inclusiv în România.
În contextul invaziei ruse din Ucraina și al valului global de condamnare a agresiunii, utilizatori din întreaga lume ai Revolut – inclusiv din România – au început să-și pună semne de întrebare în legătură cu utilizarea aplicației și chiar să îndemne la ștergerea ei și la ruperea legăturilor contractuale, pornind de la faptul că fondatorul și CEO-ul Revolut este de origine rusă, iar tatăl său lucrează la Gazprom, o companie văzută ca un instrument în mâna lui Vladimir Putin.
În contextul sancțiunilor globale financiare aplicate Rusiei pentru războiul lansat în Europa, unii utilizatori consideră că renunțarea la Revolut ar fi un pas potrivit pentru a transmite un mesaj, după puterile proprii, către Rusia.
Opțiunea este a fiecărui deținător de cont Revolut, însă în condițiile sancțiunilor globale aplicate Rusiei, utilizatorii trebuie să manifeste atenție sporită. O soluție ar fi să-și reducă sumele deținute în contul Revolut. Așadar, atenție!