Personalul feroviar din staţia feroviară Sighetu Marmaţiei asigură condiţiile necesare preluării persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc, în aceste zile, în România, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
„Tot personalul feroviar din gările Socola, Iaşi, Sighetu Marmaţiei şi Cluj asigură, în aceste zile, îndrumare şi asistenţă tuturor călătorilor ucraineni sosiţi în gări, până la preluarea acestora de către autorităţile locale”, subliniază CFR. La rândul său, CFR Călători a anunţat că „este atentă la nevoile de transport ale călătorilor şi suplimentează operativ capacitatea de transport a trenurilor din graficul de circulaţie, în funcţie de solicitări”.