În perioada 25-27 februarie, s-a desfășurat, în Arad, Finala Campionatului Național de Judo, Juniori II (sub 18 ani), competiție la care au participat 352 sportivi. CSM Baia Mare s-a deplasat la acest eveniment cu 5 sportive, reușind să obțină o medalie de argint și un loc 5.
Medalia de argint a fost cucerită de sportiva Ana Maria Suciu la categoria 63 kg. Parcursul sportivei a fost următorul: în turul 1 a învins o sportivă din București, în turul 2 a trecut de sportiva din Mioveni, iar în turul 3 (semifinala) a eliminat o sportivă din Craiova. Din păcate, în ultimul act a cedat în detrimentul unei sportive din Cluj.
Ana Maria Suciu este componentă a Centrului Național Olimpic de pregătire de la Cluj-Napoca. Peste 2 săptămâni, băimăreanca va participa la Cupa Europei Judo, juniori II, care va avea loc la Zagreb, în Croația.
Sportiva Ana Maria Suciu și antrenorul Alin Popdan aduc mulțumiri în mod special profesorilor, dirigintei și directoarei de la Școala Generală ” Vasile Alecsandri”, pentru toată susținerea acordată în această perioadă.