• Miercuri seara, în jurul orei 23.40, un echipaj de intervenție a fost direcționat către secția de primiri urgențe a Spitalului Județean din Baia Mare, unde un asistent medical a sesizat că un bărbat provoacă scandal și îl amenință cu acte de violență.
La fața locului, jandarmii au constatat că cele sesizate se confirmă și au identificat un tânăr, din Baia Mare, care pe motivul unor nemulțumiri i-a adresat asistentului amenințări.
• Joi dimineața, în jurul orei 2:10, un echipaj a intervenit la aceeași secție de urgențe a Spitalului Județean, unde a fost sesizat un scandal.
La fața locului, jandarmii au identificat o femeie, din Baia Mare, care a relatat că în timp ce se deplasa către spital, împreună cu fiul ei, acesta a devenit agresiv și a bruscat-o, iar în momentul în care a căzut, a prins-o de mâini și a târât-o în incinta secției de urgență provocându-i leziuni la nivelul încheieturilor mâinilor și a feței.
Când personalul secției a încercat să intervină agresorul a fugit, fiind identificat ulterior la domiciliu.
În ambele cazuri, jandarmii au întocmit actele de constatare care au fost predate Poliției pentru continuarea cercetărilor.