Post montan în Munții Țibleșului

0
101

În ultimii ani, zona Lăpușului a devenit din ce în ce mai frecventată de către turiști, ceea ce a dus la dezvoltarea turismului, precum și la organizarea mai multor evenimente sportive și culturale, iar aceste aspecte au reliefat nevoia de o mai bună monitorizare și protejare a acestui areal natural.
Postul de Jandarmi Montan Țibleș este, începând de ieri, o subunitate din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Baia Mare, care execută misiuni de menținere, asigurare și restabilire a ordinii publice în zona Lăpușului.
Jandarmii montani din cadrul acestui post vor participa la misiuni de menținere a ordinii publice pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor în stațiuni montane și pe traseele turistice din zonă. De asemenea, vor participa împreună cu alte instituții abilitate, la supravegherea, controlul și asigurarea protecției fondului cinegetic și piscicol natural, a fondului silvic și de protecție a mediului, prin măsuri specifice de prevenire și combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale.
Una dintre atribuțiile cele mai importante ale jandarmilor din cadrul noului post montan este aceea de participare la căutarea/salvarea și evacuarea persoanelor/turiștilor care se pot afla în situații periculoase.
Acesta este cel de-al 5-lea post de Jandarmerie Montană din județul Maramureș, după cele de la Borșa, Cavnic, Șuior și Valea Vaserului, fiind dotat din fondurile administrației publice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.