Mii de cadouri „din cutia de pantofi”, adunate de ASCOR Baia Mare

0
183

Sute de cadouri vor ajunge la familiile cu venituri reduse din eparhia Maramureșului și Sătmarului. Darurile au fost adunate în cadrul unei ample campanii umanitare, “Cadoul din cutia de pantofi”, derulată pe parcursul acestei luni de Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului prin Sectorul Teologic Educațional și activități cu tineretul împreună cu membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români – Baia Mare.

Maramureșenii au dat încă o dată dovadă de spirit jertfelnic și au răspuns apelului lansat de preoții din județ cu privire la ajutorarea semenilor aflați în nevoi, în prag de sărbători. „Campania Umanitară «Cadoul din cutia de pantofi» a constat în colectarea și organizarea cadourilor venite din partea tinerilor pentru semenii care nu se bucură de același confort și aceeași bunăstare. Astfel s-au adunat peste 1500 de cadouri prin implicarea preoților din cuprinsul episcopiei îndeosebi a celor din protopopiatul Baia Mare și au fost distribuite în peste 100 de parohii din cele 8 protopopiate ale eparhiei, de asemenea prin dăruirea și implicarea preoților parohi”, a punctat arhidiacon Vlad Verdeș, inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului. Un sprijin aparte a venit din partea membrilor ASCOR Baia Mare. “Membrii ASCOR Baia Mare au manifestat un devotament deosebit, o implicare totală și un spirit organizatoric ireproșabil în relaționarea cu preoții, în sortarea și organizarea cadourilor în funcție de gen și vârstă, pentru a răspunde nevoilor existente la nivelul parohii. Astfel, prin toată strădania și jertfelnicia, tinerii Bisericii s-au făcut mâinile lui Dumnezeu întinse către oameni și totodată ajutoarele lui Moș Crăciun, care a fost și el prezent pentru a se asigura că toate sunt în bună rânduială”, a adăugat Vlad Verdeș.
Întreaga activitate s-a desfășurat cu binecuvântarea, îndemnul și purtarea de grijă a Preasfințitului Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.