Acord de înfrăţire între Şcolile de Artă din Baia Mare şi Satu Mare

0
63

După o primă colaborare fructuoasă din acest an între Şcolile de Artă din Baia Mare şi Satu Mare, şefii celor două instituţii au decis să perfecteze această colaborare printr-un acord de înfrăţire.
Parteneriatul a fost încheiat într-un cadru festiv la Şcoala Populară de Artă din Baia Mare. Pe lângă prezenţa celor doi manageri de şcoli de artă, Lucian Iluţ şi Mircea Deac, la eveniment au mai participat şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş (CJ), Doru Alexandru Lazăr şi vicepreşedintele CJ Satu Mare, Cristian Valer Beşeni.
„E păcat să nu împărtăşim experienţa pe care am acumulat-o în cei 60 de ani de existenţă cu colegii din Satu Mare. Acordul presupune activităţi culturale comune, concursuri la care să punem umărul şi de o parte, şi de alta. În iunie, am avut prima colaborare de acest gen, la spectacolul filmat la Muzeul Satului, transmis online pe pagina de facebook. Atunci am avut invitaţi şi elevi cursanţi de la Şcoala de Artă din Satu Mare. Sper să nu fie o înfrăţire formală, ci una fructuoasă. Suntem judeţe învecinate şi nu văd de ce nu ar putea exista o bună colaborare şi pe partea culturală”, a punctat managerul Şcolii Populare de Artă Baia Mare, Lucian Iluţ.
La rândul său, şeful Şcolii de Artă Satu Mare, Mircea Deac, a accentuat că „la nivel naţional, şcolile de artă trebuie mai mult promovate. Putem fi motivaţi să avem mai multe acţiuni culturale împreună. Am avut şi un festival pop-rock organizat împreună, Muzica inimii mele”.
Autorităţile judeţene consideră că e important să se investească în cultură, chiar dacă trăim vremuri tulburi pe toate planurile. „Dacă investim în educaţie şi cultură suntem salvaţi ca popor. CJ Satu Mare sprijină şi va sprijini mereu instituţiile din subordine. Chiar dacă trecem prin această criză pandemică, eu zic că se pot face lucruri bune. Între cele două judeţe a fost mereu o competiţie, dar o competiţie benefică”, a precizat Cristian Valer Beşeni, vicepreşedintele CJ Satu Mare. În acelaşi timp, vicepreşedintele CJ Maramureş, Doru Lazăr a menţionat că „Satu Mare şi Maramureş au împreună proiecte comune pe infrastructură şi se pare că această colaborare se extinde şi pe partea culturală. Nu pot decât să mă bucur şi să mă facă mai încrezător că valorile culturale pe care le au cele două judeţe, patrimoniul cultural va fi pus şi mai bine în evidenţă prin acest acord”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.