Artist/meşter, revenit după paralizie, în Vima Mică!

În faţa Primăriei Vima Mică am găsit o statuie stranie, ce ne-a părut uşor ironică. Drept pentru care am vrut să găsim autorul. Am găsit în schimb o lecţie de viaţă şi una de supravieţuire, impresionante!

Radu Florian are 66 de ani şi locuieşte în Vima Mică. Odinioară hiperactiv, inclusiv om de munte, a avut un eveniment ce i-a schimbat total destinul. Dar care l-a îndreptat spre marea lui iubire, arta. “Tot timpul am cochetat cu meşteritul. Am început ca oricine, cu lemnul. Iei o botă, îi faci cap de şarpe… apoi cap de om… Pe la 13 ani, am pus gând rău gardului bunicului, avea stâlpi puternici, de stejar. Era om aspru, când mi-a venit ideea ştiam că iau bătaie… a plecat într-o zi şi am sculptat faţa bunicii într-un stâlp. O tăcut, nu m-o bătut, n-o zis nimic, dar asta m-a încurajat… Am meşterit şi cu Alexandru Perţa Cuza, am făcut cu el două troiţe, una e montată în Cluj, cealaltă în Timişoara. Lucram zi şi noapte în atelier la el, acum pot 2-3 ore, da’ îs încântat!”, ne spune artistul. Și ajungem la momentul accidentului. “Acum zece ani am avut un accident grav de maşină. Am băut, recunosc, era pe fondul divorţului. Am ieşit în decor, n-am mai luat piciorul de pe acceleraţie într-o curbă şi m-am împlântat într-un stâlp de beton tăiat, era în iarbă. Maşina praf, eu la fel. Am zis că dacă ies viu din asta, încep să mă ocup de mine, de artă. Mi s-a spus, eu eram inconştient, c-am fost lăsat pe hol la Spitalul Judeţean, că nu aveau ce să facă cu mine, aşteptau să mor. A venit sora din America şi m-a dus în Bucureşti, la spitalul Baltazar. Ea m-a salvat. Eram paralizat, iar la spital au zis că nu mă operează până nu mişc un deget, altfel nu are rost. M-am ambiţionat, am refăcut cumva legăturile rupte, numai cu puterea minţii. Am mişcat un deget de la picior. M-au operat, m-au reparat. Medicii erau şocaţi, eu râdeam, glumeam, aveam tonus. Eram fericit, trecusem prin moarte. Am revenit şi m-am cerut aici, la Vima, eu nu eram de stat la pat, am vrut să umblu. Am cerut să-mi coase cu cuie încălţări în podea, să încerc să bag picioarele în ele. Am reuşit. Apoi am cerut să-mi aducă maşina la fereastră, s-o văd. Am ajuns la ea. Am şi căzut, dar eram fericit, chiar şi cu sânge pe faţă. O lună am avut nevoie să ajung la maşină. Apoi am şi condus-o”, spune Radu Florian.
Ajungem la meşteritul său. Încă din drum, vezi interesante statui făcute din beton, toate cu tâlc. În curte, şi lucrări în lemn. Plus un straniu bivol în mărime naturală. “Meşteşugul m-a înviat. La asta visam, când eram legumă. Am început să lucrez în beton, am făcut leii, în două luni. Bivolul? E bivoliţa mea din copilărie, Bumba, ce mă lăsa s-o călăresc atunci când mă trimiteau la ciurdă. Și avea grijă de mine, de cădeam, se oprea, să nu mă calce. Mi-am făcut Bumba… Am simţit nevoia să fac ceva nou, altceva, altfel. Eu şi pictez. Cu cimentul, fac matriţe, apoi şlefuiesc până devin ce vreau eu, Am lucrări ce au ajuns şi pe la străini, am una în faţa Primăriei, alta la muzeul satului nostru”. Meşterul Florian a făcut toate lucrările sale din 2015 încoace. Are un sprijin imens în femeia ce îl îngrijeşte, îl susţine, impulsionează, dar şi critică. Iată un om care a reînviat şi conştientizează acest lu­cru, se bucură de fiecare secundă a vieţii sale şi o transpune în artă-meşteşug!