Cu un parcurs ce a consemnat șapte victorii și cu poziția 5 în Liga Zimbrilor, CS Minaur Baia Mare vrea să-și continue traseul în același ritm și în jocul de azi cu ACS HC Buzău, întâlnire care va debuta la ora 18.30 în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”.
Trupa lui Alexandru Sabou se află într-o perioadă excelentă, iar succesul din etapa trecută de la CSM București (29-28) îi dă motive să spere la alte trei puncte în disputa cu formația antrenată de Pero Milosevic. Și poziția actuală ne este favorabilă (locul 5, 22 puncte) înaintea duelului cu buzoienii, care va fi consolidată indiferent de rezultat, sau chiar îmbunătățită în cazul unei victorii. ACS HC Buzău nu este un adversar de speriat, ocupă abia locul 9, cu 12 puncte, iar în etapa 10 a cedat clar disputa de acasă împotriva campioanei Dinamo (24-35). Dacă jucătorii Minaurului vor etala handbalul în acest sezon, unul de bună calitate, nu au cum să nu-și adjudece cele trei puncte.
Duelul din Sala Sporturilor „Lascăr Pană” va fi fluierat de Adrian Nacu / Adrian Rucoi (Târgu Mureș), iar observator FRH este craioveanul Ștefan Ciurea.
Programul etapei 11
• Sâmbătă, 20 noiembrie: CSM Bacău – CSM București (ora 12.00; arbitri: Alin Gherman/Adrian Moldovan – Baia Mare); CS Dinamo București – AHC Potaissa Turda (ora 15.30, TVR 2); CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău (ora 18.30)
• Duminică, 21 noiembrie: CSM Alexandria – CS Universitatea Cluj-Napoca (ora 17.30); CSM Vaslui – SCM Politehnica Timișoara (ora 18.00). Partida CSA Steaua București – CSU Suceava s-a disputat ieri. În devans: HC Dobrogea Sud – CSM Focșani 26-20.