Culmea Prelucilor • Locul unde s-au ascuns fugari moţi, turci, ruși!

Însăși legenda înființării satelor de pe Culmea Prelucilor din Maramureș e una haiducească oarecum. “O fo’ doi frați, Florian și Nechita, ei o fo’ primii pă Preluca asta. S-o dus cu caii cât o putut înconjura într-o zi. Și o înconjurat Prelucile”, ne spunea odinioară Maria Nechita din Preluca Veche. Apoi, din cauza izolării, aici s-au refugiat fel de fel de oameni, care și-au trăit aici viețile. Sătucul Aspra a avut fugari din Apuseni, un rus și… un turc, iar Întrerâuri a avut alt fugar rus, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Cu peste 150 de ani în urmă, spun bătrânii, aici au venit fugari din Apuseni, care ar fi furat bănuți de aur. Au rămas, au întemeiat familii. Nu le era dor de Apuseni, mai ales că uneori, când e foarte senin, se văd de aici, peste dealul Pris­lop!”, ne spune Vasile Bode, învățător în Aspra, el însuși urmaș de moț. „Am avut și un turc, cică fugit încoace de pe la Războiul de Independență, Sabir i-o zis. A avut casă aici, mai jos, are și mormânt. N-a avut familie. Am mai avut un rus, Tomac Ivan, se dădea basarabean ca să nu aibă probleme, apoi și-o zis Florian Ioan. Casa lui e în picioare, mai sunt acolo acte, scrisori. Avea tatuată zvastica”, ne spune învățătorul. Ceea ce ne ridică semn de întrebare. Legenda celuilalt fugar rus de pe Preluci, Sokolov de la Întrerâuri, seamănă ca două picături de apă. Și el avea zvastica tatuată, cică din prizonierat de la germani, care l-ar fi batjocorit. Pe ambii, separat? Stranii hobbyuri de tatuatori aveau soldații germani. Și foarte mult timp!!
O altă variantă ce prinde contur ne-a fost spusă de un bătrânel din Copalnic Deal, pe care, recunoaștem, la acel moment, n-am luat-o în serios. “Du-te, dom’le, n-o fo’ aieștia soldați sovietici cât îi lumea! N-o fo’ muscali, o fo’ cazaci și fugeau de ruși, de ei s-o ascuns. O fo’ tatuați că o fo’ cu nemții!”. Așa că trebuie să ne raportăm puțin la istorie. “Cazacii de pe Don ocupau teritoriile de-a lungul cursului mijlociu și inferior al râului Don. Armata lor de pe Don a fost o organizație militară de frontieră începând de la mijlocul secolului al XVI-lea. În 1916, armata lor avea 1,5 milioane de cazaci. După victoria Revoluției ruse, armatele cazacilor au fost desființate de guvernul bolșevic, în 1918, dar în cadrul Mișcării Albe, tradițiile cazacilor au continuat în cadrul comunită­ților de cazaci emigrați. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cazacii de pe Don au reprezentat cea mai mare concentrare de cazaci din armata germană, al 15-lea Corp SS de cavalerie. Cei mai mulți erau foști cetățeni sovietici care aleseseră nu atât să lupte pentru Hitler, cât împotriva lui Stalin. Corpul de cavalerie SS cazac cuprindea două divizii”, scrie wikiwand.com. Și aveau dreptate să se ascundă, conchidem, pentru că, ulterior, a urmat legendara trădare a cazacilor, cunoscută și ca Tragedia de pe Drava, adică repatrierea forțată în URSS a cazacilor și a altor etnici ruși care luptaseră în rândurile armatei germane în război, de peste tot din Europa. Repatrierea a fost decisă în timpul conferinței de la Yalta. Cei mai mulți dintre repatriați erau cetă­țeni sovietici, dar și ai altor țări, care părăsiseră Rusia înaintea războiului civil sau care se născuseră în exil. Acești cazaci și ruși, care au luptat împotriva Aliaților, au fost etichetați drept fasciști și odată cu ei au fost repatriați și membrii familiilor lor, femei, bătrâni sau copii. Cazacii care au luptat împotriva Aliaților nu au considerat că este o trădare a Patriei Mamă Rusia, ci o continuare a luptei lor împotriva guvernului comunist. Pe 1 iunie 1945, britanicii au transportat aproximativ 32.000 de cazaci cu ajutorul autobuzelor și a trenurilor predându-i sovieticilor. Repatrieri ale cazacilor de mai mică amploare au avut loc și în regiunile de ocupație americane din Austria și Germania. Numeroși cazaci au fost trimiși în lagărele de muncă ale Gulagului, în nordul Rusiei și în Siberia, unde mulți au murit de epuizare, foame sau boli. Cei care au supraviețuit au fost amnistiați de Hrusciov în timpul campaniei de destalinizare”, conform Wikipedia.
“Ia p’aci o fo’ frontu’. Aici i-o așteptat nemții pă ruși. Da când o venit rușii, o venit de-o fo’ negre drumurile. Pă Obcine o fo’ instalate tunurile nemților. Aici pă vârf o fo’ ieșită nemții. I-o așteptat că vin pă Pietriș de la Lăpuș. Ăștia o venit pă la Preluca Veche, pă la Sălnița… o întins-o nemții!”, ne povestea nonagenarul Nicolae Dunca din Preluca Veche, odinioară…