5 componente ale vicecampioanei României, CS Minaur Baia Mare, au fost convocate la lotul național de senioare a României pentru acțiunea din perioada 23 noiembrie – 1 decembrie, premergătoare Campionatului Mondial din Spania, care se va desfășura între 1 și 13 decembrie.
Ana Maria Tănasie, Anca Polocoșer, Cristina Laslo, Andreea Popa și Oana Borș sunt handbalistele selecționate de antrenorul Adrian Vasile, din totalul de 21 cât cuprinde lotul de senioare. Pentru Oana Borș și Andreea Popa participarea la CM ar însemna debutul la această competiție de anvergură, pe când Tănasie, Laslo și Polocoșer nu sunt la prima experiență. Tănasie a evoluat la turneul final din 2015, unde România a cucerit bronzul, Laslo a fost prezentă la CM din 2017, iar Polocoșer a participat la Mondialul din 2019.
Lotul convocat de Adi Vasile:
• Portar: Diana Ciucă (Rapid București), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica) • Extremă stânga: Ana Maria Tănasie (CS Minaur Baia Mare), Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București) • Inter stânga: Anca Polocoșer (CS Minaur Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica), Bianca Harabagiu (SCM Gloria Buzău), Sorina Tîrcă (Rapid București) • Centru: Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Andreea Popa (CS Minaur Baia Mare), Andreea Rotaru (SCM Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (SCM Gloria Buzău) • Inter dreapta: Alina Ilie (SCM Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Gloria Buzău) • Extremă dreapta: Oana Borș (CS Minaur Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistrița) • Pivot: Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (Gyor), Alexandra Subțirică Iovănescu (SCM Gloria Buzău).
România face parte din Grupa C a CM din Spania, alături de Norvegia, Kazakhstan și Iran.