Apicultorii așteaptă ajutorul de minimis

0
51

– banii trebuie plătiți până la finele anului –

Vineri, Ministrul demis al Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că proiectul care prevede o plată de 23,7 lei pe familia de albine se află încă în avizare interministerială și speră că acesta va fi adoptat în următoarea ședință de Guvern.
Deoarece banii trebuie plătiți până la finele anului 2021, fiind vorba despre un ajutor de stat, ministerul a decis să reducă perioada în care apicultorii pot depune cererile la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, de la 30 de zile cât prevedea proiectul inițial, la 5 zile.
„Legat de ajutorul de minimis pentru apicultori trebuie spus că am prins în bugetul ministerului încă de la începutul anului această sumă. Discutăm de 53,2 milioane lei, aproximativ 23,7 lei pe familia de albine. Din nefericire există în avizare această Hotărâre de Guvern, în avizare interministerială, din septembrie. Chiar ieri (n.r. joi) am primit de la Ministerul Afacerilor Externe avizul și l-am trimis către ultimul minister avizator, Ministerul Justiției. Să putem să facem plățile anul acesta, să nu se piardă banii, pentru că a durat foarte mult avizarea, am redus termenul de depunere de la 30 de zile la 5 zile. Plățile vor fi făcute prin APIA” – a anunțat Oros.
De precizat este că după aprobarea în ședință de Guvern, proiectul trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Ulterior, APIA poate demara campania de primire a cererilor care va fi urmată obligatoriu și de o sesiune de controale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.