Sindicaliștii din învățământ: Angajații nu pot fi obligați să administreze elevilor testele

0
35

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” solicită Guvernului României să dispună Ministerului Sănătății să reevalueze Instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării cu teste rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ.
Acest act administrativ cu caracter normativ va avea drept efecte blocarea activității unităților de învățământ și transformarea acestora în focare de infecție, avertizează cele două sindicate. Mai mult, federațiile consideră că aceste teste pot fi foarte ușor făcute de către părinți, aceștia urmând să comunice posibilele cazuri de infectare. ”Având în vedere opiniile prezentate de specialiști și faptul că, potrivit reglementărilor în vigoare, niciun salariat din învățământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze această testare, nu trebuie să surprindă faptul că cele mai multe cadre didactice vor refuza efectuarea acestor testări. În cazul în care Guvernul României nu va interveni pentru corectarea anomaliilor din această Instrucțiune, iar asupra cadrelor didactice se vor face presiuni pentru a se implica în testarea elevilor, conform numeroaselor semnale pe care le primim, acestea sunt hotărâte să protesteze”, punctează, într-un comunicat, reprezentanții celor două sindicate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.