Asociația Love2share organizează pentru al zecelea an consecutiv campania „O faptă bună de Crăciun!”.
“Noi ne-am propus și anul acesta, într-o ediție specială, cea de-a zecea ediție a acestui proiect caritabil, O faptă bună de Crăciun!, să contribuim la fericirea câtorva sute de copii pentru care imaginea descrisă mai sus este una greu de imaginat ca putând fi una reală, trăită de ei. Vă invităm să fiți Moș Crăciun pentru un copil și să-i îndepliniți dorința cumpărându-i cadoul dorit. Scrisoarea o veți primi electronic și ne vom încadra într-un buget de 150-200 lei per scrisoare. Moșu’ va pregăti cadoul și îl va aduce la sediul nostru, având o etichetă provizorie cu numele copilului și numele lui, până la data de 10 decembrie 2021”, anunță organizatorii. Detalii puteți găsi pe pagina de socializare a organizației Love2share.