Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare este gazda unui proiect de cooperare internațională care vizează impactul instalațiilor electrice asupra mediului înconjurător și comunităților umane. Proiectul (https://crimige.cunbm.utcluj.ro), care se află în cel de-al doilea an de desfășurare a activităților, urmărește să atragă atenția publicului larg asupra diverselor probleme de mediu care pot apărea din interacțiunea comunităților și a mediului înconjurător cu instalațiile electrice.
„Inițiativa are la bază o serie de activități de instruire ecologică (ore de curs și laborator) care se desfășoară pe parcursul mai multor săptămâni (în perioada septembrie – decembrie a.c.) și care urmăresc îndeaproape și exemplifică cursanților impactul instalațiilor electrice asupra mediului pe tot parcursul ciclului de viață al acestora, de la obținerea energiei și până la utilizarea acesteia. Din grupul țintă al proiectului fac parte studenți și masteranzi din cadrul Facultății de Inginerie – Centrul Universitar Nord din Baia Mare”, explică ing. Leonard Alexandru Pop. Atât cursurile, cât și laboratoarele vizează familiarizarea cursanților cu elemente generale de protecția mediului, precum și cu elemente specifice care urmăresc impactul instalațiilor electrice (hidroelectrice, nuclearoelectrice, termoelectrice etc.) asupra mediului înconjurător. „Un alt punct de reper al acestor activități de formare ține de compatibilitatea cu mediul înconjurător a aplicațiilor energiei geotermale, energiei solare și a energiei eoliene. Acestor preocupări li se adaugă și cele privind impactul asupra mediului al transportului și distribuției energiei electrice, precum și influențele reciproce care există între rețelele electrice și alte categorii de instalații și construcții. În cadrul orelor de laborator participanții au acces la aparatură de ultimă generație achiziționată prin intermediul proiectului „Centrul regional de instruire și monitorizare a impactului asupra mediului al instalațiilor electrice”, care are ca partener-beneficiar Universitatea Tehnică Națională de Petrol și Gaze din Ivano-Frankivsk din Ucraina.
Aparatura constă în: kituri pentru măsurarea radiației electromagnetice, a vibrațiilor și a zgomotului”, punctează ing. Leonard Alexandru Pop. Participanții înscriși în această sesiune de instruire provin din rândul studenților de la specializările: Electronică aplicată, Electromecanică, Inginerie și management în domeniul electric și energetic. La finele acestui program de instruire, absolvenții beneficiază pe lângă cunoștințele și competențele practice dobândite și de un certificat de absolvire, pe care îl pot adăuga în CV-ul lor profesional.