La ora actuală, sectoarele publice și productive dispun de personal calificat în toate domeniile de activitate. Școlile postliceale, facultățile de stat și particulare acreditate scot pe bandă mii de absolvenți cu acte de studii în regulă. Conform pregătirii profesionale la locul de muncă, sunt considerați profesioniști? sau specialiști?
După părerea mea, cu prea multă ușurință, pentru că diploma (unii au două-trei) legitimează profesia, nu profesionalismul. Fenomen complex care toată viața necesită alte forme de perfecționare. La categoria profesioniștilor de serie, se adaugă elita societății formată din academicieni, oameni de știință, cercetători și o puzderie de doctoranzi și doctori anonimi. Din rândul profesioniștilor provin politicienii, demnitarii de rang înalt, premierii și președinții de țară. Cu o asemenea mulțime de minți luminate, ar trebui să gândim pozitiv, în ideea că treburile țării se află pe mâini bune, iar deprofesionalizarea este o invenție mediatizată de cârcotași. De acord, însă vocea poporului are altă părere. Observă neregulile din societate, pune întrebări și așteaptă răspunsuri argumentate. Pe bună dreptate, mulțimea nemulțumirilor generează o întrebare aparent retorică „în ce țară trăim?” Răspunsul oficial a venit zilele trecute de la președintele Iohannis. Cu o voce tăioasă, a declarat că România este un stat eșuat. Personal, mai demult am așteptat o astfel de remarcă scăpată din gura unui păcătos care adevăr grăiește. Fără să detalieze, la eșecul statului, președintele a luat în calcul inclusiv lipsa de profesionalism și incompetența. Trăsături individuale, cu semnificații diferite pentru toate categoriile de profesioniști. Eu cred că deficitul de profesionalism, echivalent cu deprofesionalizarea, trebuie pus pe seama personalului aflat la locul de muncă unde își exercită profesia pe baza cunoștințelor acumulate în școală. Dacă profesorul, medicul, funcționarul public, magistratul, polițistul etc nu manifestă probitate profesională, vina și responsabilitatea revin instituțiilor care le-au asigurat pregătirea de specialitate. Am mai spus și repet, cauzele deprofesionalizării se află în curtea învățământului superior de stat și particular. Extinderea nejustificată a rețelei, autonomia universitară și admiterea pe criterii subiective, nepotismul și corupția, pregătirea slabă a personalului didactic au demolat calitatea învățământului superior. Autoritățile și presa evită să vadă mulțimea neregulilor mascate de autonomia universitară. Nu sufăr de nostalgie, însă trebuie spus că învățământul superior de altădată era racordat la cerințele societății, echilibrat, bazat pe criterii selective și exigență. În democrația noastră originală, era normal ca drumurile adevăraților profesioniști să aibă traiectorii diferite. România deprofesionalizată merge alături de o variantă incompetentă și prost administrată. Subiect care, după părerea mea, necesită precizări la fel de justificate.
Prof. Vasile ILUŢ
