Aproape de surpriza începutului de sezon

0
99

Replică excelentă oferită de Știința Explorări Baia Mare la debutul în noul sezon, împotriva celei mai în forme echipe din Divizia A1, Dinamo București. Din păcate, jucătorii pregătiți de Marius Botea și Sorin Pop au pierdut cu scorul de 2-3 (22, 21, -18, -30, -9), după ce gazdele au condus cu 2-0 la seturi, scor considerat periculos în ecuația unei partide. S-a dovedit și acum, însă trebuie să remarcăm jocul consistent al băimărenilor, echipă care nu a acuzat în niciun moment superioritatea adversarului, chiar dacă Dinamo este un oponent mult mai valoros.
Știința Explorări și-a surprins adversarul cu prestația peste așteptări din primele două acte, reacția pozitivă a băimărenilor fiind răsplătită cu adjudecarea lor, 25-22 și 25-21. Dinamo și-a dat seama că nu e de glumit și a început să recupereze din terenul pierdut, iar în primă fază a câștigat setul trei, 18-25. Actul patru a fost unul de infarct, cu Știința Explorări decisă să tranșeze definitiv jocul în favoarea ei. Ca atare, băimărenii s-au aflat în avantaj pe tot parcursul setului și au irosit șase mingi de meci, set contabilizat în cele din urmă de Dinamo după prelungiri, 30-32. Setul decisiv a fost la discreția oaspeților, care au condus pe toată durata lui, chiar la diferențe apreciabile, câștigat la final cu 9-15, și, implicit, cu scorul de 2-3.

• Știința Explorări Baia Mare: Klochko 9 p, Taboada 6 p, S. Dragomir 12 p, Tarța 28 p, Moreyra 10 p, Silvășan-Pașca 10 p, Crișan (libero). Au mai evoluat: Catrina, Badea, Cheagă. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Rezultatele etapei 1: CSU Știința București – SCMU Craiova 0-3; CS Universitatea Cluj-Napoca – Unirea Dej 0-3; Arcada Galați – CSO Titanii București 3-0; CSU Timișoara – SCM Zalău 0-3; Știința Explorări Baia Mare – Dinamo București 2-3; Rapid București – Steaua București (luni, 11 octombrie, ora 17.00, TVR 3).
În etapa a doua, Știința Explorări se va deplasa în Capitală pentru confruntarea cu Steaua.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.