Arhive Zilnice: 11 octombrie 2021

Apelul venit prin 112 a anunțat despre un accident al unei persoane de sex masculin în zona Creasta Cocoșului. Băiatul, care era în drumeție, a suferit un traumatism al membrului inferior, fiind în imposibilitatea de a mai umbla. Echipele SPJ Salvamont Maramureș aflate în teren...

Românii din Bergen, Norvegia pot să își mai aline dorul de casă, alegând să frecventeze nu numai biserica românească, dar și biblioteca din zonă. Biserica și biblioteca românească din Bergen, Norvegia, au fost sfințite de Episcopii Maramureșului și Europei de Nord. Parohia Bergen este păstorită...

Săptămâna trecută, timp de 2 zile, în Târgu Lăpuș s-a desfășurat prima ediție a Festivalului „Poveste Folk”, o manifestare culturală care a reușit să creeze un început de drum și de tradiție care să pună Țara Lăpușului pe harta evenimentelor culturale anuale de tradiție...

Minaur II a câștigat meciul cu CNE Sighișoara din cadrul etapei 4 a Diviziei A, Seria D, scor 36-44 (16-21), și a ajuns pe locul 4, la numai un punct de podium. Juniorii băimăreni au învins meritat, deținând controlul total al jocului, iar finalul...

CNOPJ Baia Mare a învins în restanța cu CSU Universitatea de Vest Timișoara, programată în cadrul etapei 2 a Diviziei A, Seria B, scor 40-35 (19-15). Cele trei puncte acumulate au propulsat junioarele antrenate de Simona Maior-Pașca pe locul 9, cu 3 puncte, însă...

15 tineri maramureşeni, elevi de liceu, au pus, recent, bazele Clubului de Antreprenoriat şi Tehnologie Edison. Prin dorinţa lor de implicare şi dezvoltare a abilităţilor de antreprenoriat încă de pe băncile şcolii, aceştia vor promova conceptul Edison în judeţul Maramureş, sprijiniţi de instituţii, organizaţii...

Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) se numără printre asociaţiile de elevi din ţară care îi solicită ministrului Sorin Cîmpeanu să nu modifice criteriile pentru acordarea burselor. Ministrul Educaţiei a declarat public că va modifica criteriile pentru acordarea burselor de merit începând cu semestrul al doilea...

Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca a organizat, în perioada 30 august - 1 octombrie, Şcoala de vară „Horticultura - creativitate, pasiune şi carieră”, la care elevi ai Liceului Tehnologic Agricol “Alexiu Berinde” Seini, clasele a IX-a B şi a X-a B, au...

Zilele trecute, am revăzut carul cu boi, în acțiune. Nu cel al lui Nicolae Grigorescu, e unul contemporan, din poză se vede în fundal și TIR-ul cu marfă. Dar și bisericile, și nouă, și veche. Tânărul ce conducea boii era mândru de ei. „Da,...

Cetățenii din localitățile Rona de Sus și Coștiui pot depune, în această perioadă, cererile și declarațiile privind veniturile realizate, însoțite de acte doveditoare pentru încălzirea locuinței cu lemne. Venitul pe membru de familie trebuie să nu depășească plafonul maxim de 1.386 de lei/persoană în cazul...

De 30 de ani, cea mai mare clădire din orașul Șomcuta Mare, sediul fostei unități militare de Securitate, stă în paragină. Nici un primar n-a reușit să-i dea vreo utilitate, dar nici n-a dat-o. S-ar fi vrut extinderea centrului de migranți... nu. Închisoare...nu. În prezent,...

Primarul Vasile MOLDOVAN este supărat foc pentru că urbea pe care o conduce nu a primit niciun leu din fondul de rezervă al Guvernului. „O bătaie de joc la adresa comunității noastre din partea Guvernului căzut la moțiunea de cenzură. Comparați sumele primite de primăriile...
Editorial Graiul Maramureşului

Fiind preocupat de alte teme, am întârziat să consemnez vârful crizei politice, întruchipată în căderea guvernului Cîțu. Demiterea lui din Parlament va rămâne în antologia spectacolului politic sub semnul cifrei 281. Adică atâția parlamentari au votat pentru plecarea executivului, aplaudată de unii aleși ai...

Până se va concretiza hala mult promisă de produse agricole, legumicultorii din satele aparținătoare comunei Mireșu Mare au ieșit cu produsele la drum. Primarul Ioan Mătieș spune că autoritatea locală le-a dat mesele și că este un prim pas în a transfera piața en-gros de...

Noua clădire în care va funcționa dispensarul uman din Rona de Jos prinde contur. Clădirea este dispusă pe două nivele, la demisol cu două spatii de depozitare și o centrală termică, iar la parter va avea două cabinete medicale, două săli de tratament, sală de...

Deținătorii terenurilor afectate de lucrările executate de societatea Transgaz, aflate în curs de desfășurare la Vișeu de Sus, sunt așteptați la sediul primăriei marți și miercuri, 12 -13 octombrie, pentru completarea dosarului de despăgubire.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca reamintește operatorilor economici că au obligația de a asigura conectarea la distanță a caselor de marcat (aparate de marcat electronice fiscale - AMEF) la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF. Termenul limită...

Replică excelentă oferită de Știința Explorări Baia Mare la debutul în noul sezon, împotriva celei mai în forme echipe din Divizia A1, Dinamo București. Din păcate, jucătorii pregătiți de Marius Botea și Sorin Pop au pierdut cu scorul de 2-3 (22, 21, -18, -30,...

În 15 și 16 octombrie, doamna Dr. Elena Andreica va oferi consultații în cadrul centrului Infinity Health - Recuperare Medicală. Persoanele care se confruntă cu diferite tipuri de afecțiuni ale aparatului locomotor (reumatologice, posttraumatice, sechele afecțiuni neurologice - AVC, scolioză, cifoză, cifoscolioză), pot să afle...

Comuna Bârsana a cumpărat, la fel ca alte comune, munți, în urmă cu o sută de ani. Actele composesorilor deținute de Primăria Bârsana arată proprietăți cumpărate în 1900 și 1910. Este vorba de munții Bârsănescu și Herștu, din Munții Maramureș, de pe teritoriul comunei...