Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației, în cooperare cu polițiștii din Ocna Șugatag, au identificat și oprit în trafic, în Oncești, un autoturism înmatriculat în România, despre care dețineau informații că este implicat în transportul țigărilor din contrabandă.
La volan se afla un maramureșean, în vârstă de 45 de ani, iar în interiorul autoturismului s-au descoperit 4 colete cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii mașinii, împreună cu șoferul, la sediul instituției.
În urma inventarierii, au rezultat 3.000 pachete cu țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare totală de 35.100 lei, care au fost confiscate, iar autoturismul, în valoare de 10.000 lei, a fost indisponibilizat.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub supravegherea unui procuror.