Arhive Zilnice: 13 septembrie 2021
Tineri mai pregătiți pentru viață în tabăra „Un pas spre viitor”
Tabăra “Un pas spre viitor”, organizată fiind de Hope and Homes for Children și NN, în cadrul parteneriatului strategic prin care, pe o perioadă de 3 ani, 150 de tineri din programul de integrare socio-profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului...
Maratin Rivulus Dominarum, trei medalii la CN
În zilele de 11-12 septembrie a avut loc Campionatul Național al României la probele de ștafete, sprint urban, medie și lungă distanță, în organizarea FRO, în parteneriat cu CS Municipal VSK Csikszereda Miercurea Ciuc, și în colaborare cu Consiliul Județean Covasna, precum și municipiile...
Câte două goluri pe repriză
Piroș Security Arad – ACS Fotbal Feminin Baia Mare 4-0 (2-0)
ACS Fotbal Feminin Baia Mare a încasat patru goluri în deplasarea de la Piroș Security Arad și rămâne și după etapa a treia fără succes în actuala stagiune. ”Domnițele râului” s-au prezentat modest pe...
Dosar penal pentru conducere cu permis fals
Vineri, 10 septembrie, polițiștii din Vișeu de Sus au oprit un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 21 de ani, din Petrova, care a prezentat polițiștilor documentele solicitate pentru control.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că permisul de conducere internațional...
Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
Sâmbătă seara, polițiștii băimăreni au oprit pentru control un autoturism pe strada Mărășești.
La volan se afla un bărbat, de 46 de ani, din Baia Mare, care, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În...
Circula cu numere false de înmatriculare în Sighetu Marmației
Duminică, la ora 10.45, polițiștii sigheteni au oprit pentru control un autoturism pe strada 9 Mai, la volanul căruia au identificat un bărbat, de 47 de ani, din Sighetu Marmației.
Autoturismul în cauză avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare neconforme cu standardul, iar în...
O femeie a căzut de la etajul 4
Duminică, polițiștii băimăreni au fost sesizați că o femeie a căzut de la balconul unui imobil, situat pe strada Matei Basarab.
La fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, de 68 de ani, din Baia Mare, care nu prezenta urme vizibile de violență. Cadavrul...
13 septembrie – Ziua Pompierilor din România
Pompierii maramureșeni au sărbătorit ieri, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România.
Momentul a fost marcat printr-o ceremonie de înaintare în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a 2 ofițeri și 5 subofițeri din cadrul ISU Maramureș.
Poienile de sub Munte • Centrul comunei a intrat în reabilitare
Din această săptămână, traficul prin centrul localității Poienile de sub Munte, pentru autoturismele mici, este restricționat, deoarece a început reabilitarea centrului comunei, lucru mult așteptat de fiecare. Pentru ca lucrările să fie executate cât mai repede, este necesară devierea mașinilor pentru a nu îngreuna...
Norme europene pentru creșterea animalelor
Convenția Europeană privind Protecția Animalelor de Fermă începe să fie aplicată și la noi. Deocamdată, a fost pus în discuție publică un proiect de ordin al ANSVSA în care veterinarii de stat fac propuneri de standarde minimale pentru creșterea vacilor, bivolițelor, oilor și caprelor.
Animalele...
Astăzi/ Toate unităţile din Maramureş încep cursurile faţă în faţă
• Mai puțin Școala Băiuț și 2 clase de la ”Blaga“ Baia Mare
• numărul de elevi, redus în clasele de început de ciclu
• 1.500 de elevi, fără dispozitive ori acces la internet
• 52,92% dintre cadrele didactice, vaccinate
• ISJ asigură măşti pentru şcolile care nu...
Ajutor la domiciliu pentru vârstnici
Pe durata pandemiei, asistenții sociali și psihologii din cadrul ASSOC au putut constata cât de mulți vârstnici au nevoie de ajutor.
Cât timp accesul pe străzi a fost restricționat din cauza COVID-19, numeroși oameni în etate au rămas captivi nu doar în casă, ci într-o...
Reguli noi pentru crescătorii de albine
Legea nr. 79/2020 pentru modificarea Legii apiculturii nr. 383/2013 prevede că activitatea în apicultură poate fi practicată de orice persoană fizică sau juridică.
Mierea este definită ca substanța naturală dulce, produsă de albinele Apis mellifera din nectarul plantelor, din secrețiile plantelor sau din excrețiile unor...
Gura lumii ☺ Cine-și aruncă molozul – pământul prin parcări?
În mai multe locuri din Maramureș, am observat o practică interesantă. Deloc sănătoasă, deloc firească. După ce că drumurile noastre județene și naționale nu au parcări, locuri de popas, o toaletă, până și locurile mai largi de ici colo sunt umplute cu pământ și...
Începe școala. Cum?
Da, astăzi începe școala în România! Pe un fond pandemic și politic, suficient de crispat pentru sufletul elevilor și dascălilor, care nu se pot detașa de emoția începutului de an școlar. Unde mai pui sentimentele părinților și bunicilor! Începerea unui nou an școlar este...
Tabăra de Creație „Tinerețe și Libertate, Cultură și Credință”
Tabăra de Creație „Tinerețe și Libertate, Cultură și Credință”, organizată săptămâna trecută de organizația preotului Ionuț Bușca, este prilejul ideal prin care se formează o conexiune între tinerii cu dizabilități și cei care nu au cerințe speciale. Puține sunt ocaziile în care se pot...
Diplomă de excelență pentru Janeta Ciocan
Muzeograful și etnologul Janeta Ciocan, un nume important în ceea ce privește cercetarea etnografică în Maramureș, a împlinit o jumătate de veac de activitate, care se împletește armonios cu destinul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare.
„Domnia sa a participat la...
Revin făinurile de carne și oase
După ce în anul 2001 au fost interzise furajele proteice obținute prin prelucrarea resturilor de la abatoare și a cadavrelor de animale (ca efect al crizei de boală a vacii nebune), Comisia Europeană a propus recent ridicarea restricțiilor privind fabricarea și comercializarea făinurilor animaliere,...
În Piatra • Aproape 4.000 pachete cu țigări confiscate la frontiera cu Ucraina
Polițiștii de frontieră din Sarasău și Negrești-Oaș au observat pe direcția localității de frontieră Piatra (jud. Maramureș) mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.
Imediat, s-a acționat pentru reținerea lor, efectuându-se somațiile legale prin voce,...
Vicecampioana, o nouă decepție!
• CS Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila 23-27 (9-14) •
CS Minaur Baia Mare continuă începutul prost de campionat și după etapa secundă, vicecampioana cedând toate punctele din duelul de pe teren propriu cu HC Dunărea Brăila, 23-27 (9-14).
Cu un contingent important de...