Băimăreanul Patric Iluț (12 ani), calificat la mondialele 2021 de skateboard din Innsbruck-Austria, e în pericol să nu participe.
„N-ar fi primul concurs la care nu mergem din cauza banilor…”, a declarat Bogdan Iluț, tatăl sportivului, pentru ski-outdoor.ro. Patric practică skateboardul de la 5 ani, obținînd rezultate notabile chiar și în concursurile de seniori. Se antrenează zilnic, în skateparkul din Baia Mare, pentru că în România nu avem nici o bază de skateboarding. „Nu există lot național, skateboardingul nu există ca disciplină sportivă, în România nu este recunoscut ca sport, nu avem federație…”, spune Bogdan Iluț. Finanțarea pentru participarea lui Patric la concursurile internaționale a fost asigurată pînă acum din veniturile familiei sale, dar la acest nivel nu-l mai poate susține. Singura șansă pentru rezolvarea problemei ar fi înființarea unei federații de skateboard în România. Pînă atunci, Patric caută susținători locali.