Arhive Zilnice: 23 august 2021

Campionatul Național de Orientare cu Mountain Bike de la Dănești (Harghita) a avut loc în perioada 19-22 august, competiție care a cuprins probele de Lungă Distanță, Media Distanță și ștafetă. La competiție au participat și sportivi de la Maratin Rivulus Dominarum, aceștia reușind niște rezultate...

În urma unei solicitări din partea Coaliției pentru Egalitate de Gen, Asociația Psihologilor din România a publicat o clarificare științifică oficială cu privire la educația sexuală, homosexualitate și masturbare. Pe aceste teme, este o clarificare științifică în premieră de la for specializat în România. Despre...

Colectivul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș salvează vieți zi de zi. În plus, acesta, printr-un gest neprețuit, plin de umanitate, a salvat vieți de data aceasta, donând sânge pentru pacienții maramureșeni. Colaborarea Centrului de Transfuzie Sanguină cu Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș este una deosebită.

Terapia prin sport și mișcare, dar și joacă este bazată pe mișcări și exerciții fizice sportive preluate din diverse ramuri de sport. Sunt exerciții fizice adaptate special pentru exigențele copiilor cu autism și cuprinde: exerciții speciale motrice pentru întărirea sistemului muscular și osos, pentru implementarea...

În intervalul 23-31 august, se vor derula procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale în cadrul sesiunii de toamnă a examenului național de bacalaureat. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal din Maramureș vor calcula mediile candidaților și...

Este absolut jignitor modul în care anumiţi primari îşi cred tâmpiţi consătenii. De dragul votului, înainte de alegeri, se aruncă şi le fac....asfalt. O comună din Codru a asfaltat tot ce-a prins, până la ultima uliţă, dar va trebui să spargă iar tot, pentru...

Asociația Elevilor din Maramureș se numără printre asociațiile de elevi din țară care solicită revocarea de urgență din funcție a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu. Motivul este dat de amânarea creșterii salariilor profesorilor. ”De ceva timp, sectorul educațional are la conducere modelul clasic de politician român,...

După ce în duminica trecută, 15 august, praznicul împărătesc Adormirea Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor sosiţi la hramul Mănăstirii Moisei, în număr de multe mii, iată că în această săptămână, duminică, 22 august 2021, Preasfinţitul...

Artspot Baia Mare reîncepe, de la 1 septembrie, seria de cursuri. Acestea sunt coordonate de actori ai Teatrului Municipal Baia Mare și se adresează elevilor, studenților și adulților de orice vârstă. Detalii la numărul de telefon 0756/934.889.

Întrucât se apropie noul an școlar și există mulți copii cu părinți care nu își permit să le ofere toate cele necesare pentru începerea cursurilor, Asociația „Teodora Dănțăușa” (Seini) a demarat proiectul „Un ghiozdan în prima zi de școală”. Astfel, până în 6 septembrie, cei...

Aproape inexplicabil, unii oameni se dedică total în a sprijini oameni în dificultate sau comunități. Aproape inexplicabil la aceste vremuri, la modul în care se mișcă și se comportă societatea românească... Un asemenea exemplu este francezul Loic Thetio, vechi prieten al Maramureșului. Zilele trecute...

428 de preșcolari din elevi din Maramureș vor beneficia, cu titlu gratuit, în semestrul I al anului școlar 2021-2022, în perioada desfășurării cursurilor, de un suport alimentar constând într-un pachet sau o masă caldă pe zi. Beneficiarii din Maramureș provin de la: Școala Gimnazială...

În weekendul recent încheiat, echipele maramureșene au fost implicate în trei jocuri amicale. Dacă două dintre ele, CS Minaur și Progresul Șomcuta Mare, au susținut ultimele teste, sâmbătă urmând să debuteze în noul sezon, iar CSM Sighetu Marmației se pregătește în această perioadă pentru...

Maramureșenii care și-au amânat vacanța pentru luna septembrie au șansa de a merge pe litoralul românesc la prețuri mai ieftine. Asta pentru că, de la 1 septembrie reîncepe programul „Litoralul pentru toți”. Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70%....

Ce se întâmplă, în aceste zile, în Afganistan nu ne poate lăsa indiferenți nici pe noi, cei care trăim în Maramureș. Nu se poate să nu-i preocupe pe toți cei aflați de partea civilizației, și care nu sunt indiferenți de ceea ce se întâmplă...

Astăzi, 23 august, în intervalul orar 9-11, la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, are loc ședință de ocupare a posturilor didactice. În cadrul acesteia, se soluționează: cererile de completare a normei didactice de predare pe perioadă nedeterminată/ determinată a cadrelor didactice titulare; cererile de...

Duminică, 22 august, a avut loc renumitul Festival Interjudeţean de Folclor Hora la Prislop, un eveniment cu tradiţie, care a aniversat cea de-a 49-a ediţie. În organizarea acestei ediţii şi-au unit forţele Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea...

Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a făcut public proiectul Planului de management al spațiului hidrografic Someș-Tisa, actualizat. Poate fi citit de către cei interesaţi la: https://somes-tisa.rowater.ro/consultarea-publicului/ directiva-cadru-apa/materiale-utile/, documentul fiind disponibil pînă la 30 decembrie 2021. La procesul de consultare publică sînt invitaţi să participe toţi...