Trei infracțiuni, două victime, un autor

0
34

Miercuri seara, în jurul orei 21.30, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați că în localitatea Fersig s-a produs un accident de circulație rutieră soldat cu victime.
La fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr, de 24 de ani, din Fersig, în timp ce conducea un moped a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe podețul unui imobil, unde a surprins și accidentat un copil, de 13 ani, din localitate.
Minorul a fost transportat Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale și pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor, s-a constatat că tânărul, de 24 de ani, nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.