Zona Borşa este pregătită pentru turiştii care vin să viziteze obiectivele turistice cunoscute în lumea largă. Autoritatea locală execută lucrări de infrastructură, acolo unde este nevoie, pentru ca turiştii să ajungă uşor la orice atracţie.
Nici la locurile de cazare Borşa nu stă rău, situaţia îmbunătăţindu-se de la un an la altul: „Pentru ceea ce oferă astăzi Borşa ca obiective, atracţii turistice, este pregătită pentru a primi turiştii. Pentru ceea ce se va întâmpla începând cu anul viitor, cred că suntem puţin nepregătiţi şi trebuie să ne pregătim. Acum se fac amenajările, se repară drumurile afectate în urma calamităţilor, se pregătesc toate zonele în care ajung turiştii. Vorbim aici de Pasul Prislop, Cascada Cailor, de zona complexului turistic, mănăstirea de pe Pietroasa. Deci peste tot unde este necesar se intervine, doar ca turiştii să se simtă bine şi în siguranţă, să poată ajunge relativ uşor la toate obiectivele turistice. Şi din punct de vedere al locurilor de cazare stăm bine faţă de acum doi ani, spre exemplu. Avem peste 1.000 de locuri noi de cazare, puse la dispoziţia turiştilor în Borşa, depăşind acel prag de 3.000 locuri de cazare. Majoritatea dintre ele sunt autorizate. Cele care nu sunt, funcţionează într-un regim de camere de închiriat, sau cazare la locuinţa proprietarului şi acolo nu este chiar necesară o astfel de autorizare, sau au locaţii cu mai puţin de 6 camere, unde nu necesită autorizare, dar mulţi dintre ei şi-au făcut toată documentaţia de autorizare pentru a putea încasa şi vouchere de vacanţă. Din păcate, în acest an nu s-au mai dat aceste vouchere, pe când ei s-au pregătit, iar numărul turiştilor care plătesc cu ele a scăzut drastic…”, a declarat Ion Sorin Timiş, primarul din Borşa.