Duminică, 18 iulie 2021, a patra după Sfintele Rusalii, a vindecării slugii sutașului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a rugat împreună cu credincioșii din Parohia Colțirea, Protopopiatul Baia Mare, paroh Pr. Cătălin Ciprian David, unde a târnosit biserica parohială, a binecuvântat capela de cimitir, un lumânărar nou și a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe o scenă amplasată în aer liber, în curtea bisericii.
Primirea
O primire emoționantă i-au făcut credincioșii din Colțirea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, cel care l-a primit primul fiind primarul comunei Ardusat, Ciprian Vasile Rus. Cu pâine și sare, și cu flori l-au primit tinerii, Preasfințitul Părinte Iustin fiind considerat de tinerii din Eparhie ca Episcopul Tinerilor. Au fost de față, cu deplină bucurie, toți preoții și diaconii, toți credincioșii parohiei și invitații la evenimentul târnosirii, mulți dintre ei fiind pentru prima dată la târsnosirea unei biserici.
Slujba de târnosire
Oficiată după toate regulile Bisericii Ortodoxe, slujba de târnosire a fost una emoționantă și plină de învățăminte duhovnicești, prin care biserica a devenit Casa lui Dumnezeu, loc sfințit și în care lumea se sfințește și devine mai bună, mai iertătoare, mai liniștită și mai cu luare aminte la cele sfinte, locul în care deschiderea ușilor de intrare înseamnă începutul dialogului cu Dumnezeu, lucru de mare importanță pentru viața creștinilor.
Astfel, au fost unse cu Sfântul și Marele Mir, fiind sfințite lucrările care s-au făcut la exteriorul clădirii bisericii, repararea acoperișului, înlocuirea ferestrelor, realizarea unui sistem de încălzire cu panouri radiante pe gaz petrol lichefiat, în Sfântul Altar, la proscomidiar, la icosnostas și apoi târnosirea Sfintei Mese, cu așezarea în piciorul prestolului a Sfintelor Moaște de Sfinți Mucenici, a Documentului de Sfințire, punerea în cele patru colțuri ale Sfintei Mese a icoanelor celor patru Sfinți Evangheliști, Matei, Ioan, Luca și Marcu, făcute din granit, ca să nu se distrugă în timp, sigilate cu ceară topită, încât să nu fie nevoie să se umble la ele poate sute de ani.
Alături de hramul istoric „Sfinții Athangheli Mihail și Gavriil”, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dat, cu ocazia târnosirii, și al doilea hram acestei biserici, „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
Cu această ocazie, a fost binecuvântată capela de cimitir, nou construită, și lumânărarul, construit recent și el.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în fruntea unui important sobor de preoți și diaconi: Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial social-filantropic și misionar și mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Pr. Călin Iosip, din cadrul Sectorului eparhial Patrimoniu Sacru și Pictură Bisericească, Pr. Cătălin Ciprian David, parohul credincioșilor, Pr. Dr. Marius Ioan Sabou, de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare și cadru universitar, Pr. Dr. Marius Cătană, de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Baia Sprie, fost paroh aici, Pr. Marius Medișan, de la biserica de pe Valea Borcutului din Baia Mare, Pr . Bogdan Miclăuș din Băița, Pr. Florin Florea din Ardusat, Pr. Călin Stoica din Arieșul de Câmp, Pr. Cosmin Vasile Pop din Hideaga, Pr. Ovidiu Șter din Fersig, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă cu cântat arhidiaconii Vlad Verdeș, Teodosie Bud și Lucian Burnar și, după Sfânta Liturghie, solista Iulia Ioana Vlad și corul bisericii din localitate.
În mulțimea mare de credincioși s-a aflat Ciprian Vasile Rus, primarul comunei Ardusat, de care aparține satul Colțirea.
Cuvântul de învățătură
Având ca punct de pornire Sfânta Evanghelie de la Matei, despre vindecarea slugii sutașului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a rostit un vast și plin de foloase duhovnicești cuvânt de învățătură, în care a actualizat Evanghelia, cu minunea vindecării slugii sutașului, pe care Mântuitorul a făcut-o pentru credința mare de care a dat dovadă sutașul. Concluziile, vorbind de întâmplările din contemporaneitate, se constituie în adevărate semnale de alarmă pentru societatea de astăzi, care se secularizează pe zi ce trece și se dedă la fapte considerate sodomice de creștini după învățătura Sfintei Scripturi:
„Să ne ajute Dumnezeu să înțelegem semnele timpului. Să nu ne depărtăm de Dumnezeu. Conducătorii rătăcesc. Țineți cu poporul, le zic. Nu duceți poporul în rătăcire. Nu aduceți legi fărădelegi. Nu încercați să schimbați firea, gândirea, sufletul, frumusețea, libertatea și dăinuirea poporului român de lucruri care sunt astăzi, pentru voi, de cinste, dar pentru noi sunt de rușine. Că vine mânia lui Dumnezeu și, din păcate, cad victimă oameni nevinovați, care nu au nicio vină. Nu-i poate Dumnezeu selecta pe drepți de păcătoși. Numai la dreapta judecată se va face selecția, se va alege grâul de neghină. Să ținem aproape. Să stăm lângă zidurile bisericii. Să stăm în biserică. Să fim cu Dumnezeu și ne va ocroti mereu. Altfel, stihiile naturii ne vor decima, ne vor împărți. Vom dispărea dacă nu gândim creștinește, nu păzim legea, nu păzim rânduielile, nu ne respectăm strămoșii, nu ne respectăm Biserica, nu ne respectăm și apărăm credința. Și pentru că noi facem parte dintre aceia despre care Mântuitorul a zis că vor veni de la Răsărit și de la Apus. Am intrat în Biserica lui Hristos și suntem un neam și o biserică apostolică,” a spus, în încheierea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Distincții
Pentru buna gospodărire a parohiei, pentru lucrările care s-au făcut în cei 7 ani de când este în parohie, părintele paroh Cătălin Ciprian David a fost hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.
Consiliul Parohial a fost distins cu Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”, primarul Ciprian Vasile Rus al comunei Ardusat cu Ordinul „Preot Nicolae Gherman”, iar viceprimarul Mircea Mic și Consiliul Local Ardusat cu Medalia „Preot Nicolae Gherman”.
Diplome Omagiale au fost acordate Comitetului de Femei și binefăcătorilor Gabriel Răducu Pop, Ștefan Pop și Nicolae Pop.
Scurt istoric al bisericii
Biserica din Colțirea a fost ridicată între anii 1937-1945, prin grija credincioșilor din parohie, sub păstorirea preotului Paul Grațian, iar epitrop învățătorul Florian Meteș. A fost pictată pentru prima dată între anii 1986-1987, fiind prima biserică înfrumusețată cu pictură realizată de Ioan Botiș, fiind sfințită de Înaltpreasfințitul Justinian Arhiepiscopul, pe atunci Episcop Vicar la Cluj-Napoca. Odată cu venirea noului preot paroh, Cătălin Ciprian David, sub îndrumarea și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcopul Iustin, s-a continuat munca înaintașilor și, la inițiativa preotului paroh, s-a demarat un amplu proces de renovare și restaurare a bisericii, efectuâdu-se ample lucrări de modernizare: schimbarea instalației electrice cu una nouă; realizarea unui dren de jur-împrejurul bisericii; repararea capitală și vopsirea acoperișului și a turnurilor; înlocuirea sistemului de captare a apei pluviale și dirijarea acesteia în sistemul de dren; repararea întregului exterior al bisericii și împodobirea acestuia cu o nouă vopsea lavabilă; turnarea unei noi centuri ocolitoare din beton armat; refacerea pereților interiori, afectați de infiltrațiile apei; reorganizarea capitală a Sfântului Altar prin zidirea unui nou Prestol, a unui proscomidiar, a două veșmântare, restaurarea catapetesmei prin poleire cu slagmetal de către preotul paroh și împodobirea acesteia cu noi icoane pictate pe lemn de pictorul iconar Sorin Iosub; restaurarea integrală a picturii în Sfântul Altar și în anumite zone ale bisericii; pictarea pridvorului; ridicarea unei capele mortuare în incinta bisericii; zidirea unui lumânărar din cărămidă, precum și multe alte lucrări, toate săvârșindu-le după rânduiala canonică ortodoxă. Toate aceste lucrări s-au realizat sub atenta îndrumare a preotului paroh Cătălin Ciprian David, sprijinit cu multă jertfă și dăruire de membrii Consiliului Parohial, epitrop fiind Dorinel Ioan Dragoș, de Comitetul Parohial, de bunii credincioși ai acestei parohii și de alți binevoitori. În toți acești ani, cheltuielile au fost suportate, în cea mai mare parte, de credincioșii parohiei Colțirea, precum și de Primăria Ardusat, Consiliul Local, Consiliul Județean Maramureș și alți ostenitori și binefăcători.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”