Există o categorie de maramureșeni, mică ce-i drept, care de câte ori plouă cu spume, stau cu sufletul la gură. Sunt iubitorii de rafting, amatori de senzații tari. Cu cât sunt râurile mai umflate, cu-atât e mai mare plăcerea. Teoretic, în Maramureș, navigabile ar fi Iza, Vaserul, Ruscova, Vișeu, Tisa, Lăpușul și Someșul. Practic, lista se restrânge drastic. Iza e neinteresantă pentru rafting, dacă nu vrei să vezi sate, curți, gunoaie. Vaserul e navigabil rar, pe viituri și numai pentru caiace, dar e foarte periculos, a făcut și victime. Ruscova ar fi frumos în munți, dar când coboară în sate, e ca pe Iza. Vișeul e prea lat, Tisa ar fi frumoasă dar trebuie acorduri, fiind pe graniță. Someșul e ca Vișeul, prea lat și prea la câmpie. Rămâne Lăpușul, și el numai pe porțiunea de defileu, de la Răzoare la Remecioara.
„Instrucțiuni de utilizare”
De obicei, perioada propice de rafting este în mai-iunie, după ploi și odată cu topirea ultimelor zăpezi. Zilele trecute, am urcat pe apă iar, o șansă dată de volumul mare de ploi. Fiind în plină vară, totuși, debitul scade rapid. Așa că primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te asiguri că ai apă destulă. Nu există ceva mai rău decât ca în loc să te ducă barca, s-o cari tu pe ea… te prinde noaptea în defileu. Deci te interesezi, pui mâna pe telefon și-l suni pe Viorel Coroian, rangerul Defileului Lăpușului, care îți spune pe loc dacă este sau nu destulă apă la Răzoare. Atenție, defileul Lăpușului nu poate fi parcurs într-o singură zi, trebuie rupt în trei sau în două porțiuni, în funcție de volumul de apă. Răzoare-Sălnița, Sălnița-Buteasa Râu, Buteasa-Remecioara ar fi cea mai logică împărțire. Am ales ultimul traseu, scurt dar frumos.
Aventură pură
Pornești pe apă pe ploaie. Mai corect, stai de ploaie la Buteasa Râu, iar în secunda în care se oprește, te-ai lansat. Pe apă mare, dar lină deocamdată… lăsăm în dreapta grup de vile de nobili, apoi în stânga doar ghicești sus, pe culme, Cetatea Chioarului. Încep vadurile, începe distracția. Partenerul de barcă e revenit în țară după ani de muncă în străinătăți, dar era prezent cu aproape zece ani în urmă, când am început cu raftingul anual pe Lăpuș. „N-am crezut că o să avem vreodată șansa, în iulie, să facem rafting. 
Uite ce aduce încălzirea globală…rele și bune”, spune Sebastian. Vremea e stranie, ne amenință ploaia, ba câte o pală furibundă de vânt ne face să ținem aproape pelerinele de ploaie. Oricum, de-a lungul celor 3-4 ore, a tunat tot timpul… Încep locurile cu nume sonore, gen Biserica Vacilor, Împreunătura, Valea Scroafei, Zugău, Piatra Înșirată. Practic, pe râu, vezi cu totul altceva decât de pe culmi. Râul e ba leneș, cu pădure pe maluri, ba furios, mărginit de stânci impresionante, adevărate catedrale. Oprim să ne dezmorțim la Valea Scroafei, cea care, cam cu 100 de metri în sus, te duce la un jacuzzi natural, săpat în stâncă. Apoi, înapoi la vâslit, începe partea cea mai aventuroasă. Râul fierbe, Vâslești fără oprire, să te menții pe mijlocul râului, pe undă. „White waters” e legea de aur a raftingului, să te menții pe spumă… Trecem cu bine de Împreunătura Cavnicului cu Lăpușul. Din cauza apelor mari, plajele superbe de aici sunt acum sub apă. Ne imaginăm doar că la acest moment Cavnicul e chiar mai furios. Ajungem și la Balta Neagră, încă un vad frumos și traseul e cam gata. De-a lungul râului ne-au însoțit, ba stârci cenușii, ba superbii pescăruși albaștri, ba am văzut și un duel aerian între ulii și stârci.
În concluzie, dacă vrei să simți că trăiești, dacă vrei să iubești și să respecți măreția naturii, trebuie să faci asta, măcar o dată în viață.
