Arhive Zilnice: 17 iunie 2021
Maşinile abandonate, ridicate de pe străzi în Baia Sprie
Poliția Locală Baia Sprie a demarat acțiunea de ridicare a vehiculelor abandonate pe domeniul public, aplicând prevederile Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al orașului Baia Sprie.
Vizită ministerială la Giuleşti
Administraţia locală a Comunei Giuleşti a primit vizita unui reprezentant al premierului Cîţu.
Acesta a vorbit despre nevoile comunităţii, dar şi despre investiţiile în derulare: „La începutul acestei săptămâni am primit vizita domnului Ciprian Hojda, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Florin Cîțu, ocazie...
Ucrainean căutat de autoritățile române, oprit la frontieră
Miercuri noaptea, în jurul orei 01.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean, în vârstă de 54 de ani.
La verificări, s-a constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele...
Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori
Miercuri, 16 iunie, în jurul orei 11, polițiștii din Repedea au desfășurat o acțiune pe linie silvică împreună cu lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Poieni.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că în locul denumit Liubocin, de pe proprietatea unei femei, de 61 de ani,...
Închisoare pentru furt
Miercuri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale - Biroul Urmăriri au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Baia Mare pe numele unui bărbat, de 30 de ani, din Baia Mare.
Acesta este condamnat la o pedeapsă de 1 an...
Tânăr, depistat fără permis
Miercuri, 16 iunie, polițiștii au identificat în trafic un tânăr, de 19 ani, din Rona de Sus, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sighetu Marmației înspre Vișeu de Sus.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere.
În cauză, s-a...
TRIBUNALUL are site propriu
Tribunalul Maramureș și-a lansat un site propriu de internet la adresa www.tribunalulmaramures.ro, care se adaugă paginii găzduite de Portalul instanțelor de judecată administrat de Ministerul Justiției, http://portal.just.ro/100, și paginii de Facebook Tribunalul Maramureș - Oficial, ca metodă de obținere a informațiilor privind activitatea instituției...
Ateliere de actorie pentru elevi
Artspot Baia Mare va organiza, în luna iulie, ateliere de actorie pentru toți elevii. Atelierele sunt pregătite și împărțite astfel: grupa 6-10 ani, grupa 11-14 ani, respectiv grupa 15-19 ani. Coordonatori sunt: Carmen Bulancea, Iulian Bulancea, Han Andrei și Alex Macavei, actori ai Teatrului...
Târg de produse tradiționale
În Piața Revoluției din Baia Mare, în fiecare vineri și sîmbătă, se organizează tîrgul de produse tradiționale și ecologice. Cele mai vîndute sînt cireșele aduse din Săbișa (15 lei/kg), dar au trecere și căpșunii din Tămășești, 10 lei/kg. Miere 20 lei/kg, pîine 6 lei/bucată,...
Colectă mobilă de sânge
Miercuri, 23 iunie 2021, Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș organizează colectă mobilă de sânge la Spitalul Municipal din Sighetu Marmației.
Lansare de proiect în Băița de sub Codru
Școala Gimnazială Băița de sub Codru și Școala Rădăcinilor Străbune vor lansa duminică, 20 iunie, proiectul „Pe sub poala codrului”. Cu această ocazie, de la ora 15, la gospodăria lui Văsălica lui Gheorghea lui Găvrilă din Băița de sub Codru, va avea loc Danț...
Călătorie în timp, în Baia Mare
„Baia Mare is mine” („Baia Mare e a mea”) este expoziția de la Bastionul Măcelarilor care propune o călătorie înapoi în timp, folosind nu o mașinărie sofisticată, ci o… machetă realizată cu multă migală. „Prima atestare documentară a orașului Baia Mare datează din 29...
CSM Baia Mare a cucerit trei medalii la Kempo
Trei sportivi din cadrul Clubului Sportiv Municipal Baia Mare au cucerit medalii la Campionatul național de Kempo K1, care a avut loc săptămâna trecută la București: Oana Alexandra Dolha - medalie de aur, Narcisa Daniela Bizo și Michele Gabriele Mare - medalii de bronz.
Cele...
Ierarhie inedită în Seria Nord
Seria Nord a Ligii 4 este cea mai echilibrată competiție a începutului de sezon în fotbalul maramureșean, serie în care toate echipele îndeplinesc același număr de puncte după două etape, departajarea făcându-se în urma golaverajului. În cealaltă serie din eșalonul patru, Bradul Groșii Țibleșului...
Motive de îngrijorare pe piața muncii • Salariații se reorientează spre străinătate
Schimbarea pe care o întrevăd cei mai mulți angajatori începând din toamnă este creșterea ratei de fluctuație din companii, un alt motiv de îngrijorare pentru recrutori fiind acela că vor avea din nou dificultăți în a găsi candidați sau că joburile din străinătate vor...
Biblioteca, din nou în mijlocul copiilor
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Secția pentru copii, este prezentă din nou în rândul copiilor, prin diverse activități, realizate atât la sediul instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar din oraș, cât și prin intermediul online-ului.
Trăistuțele cu povești, atât de îndrăgite de copii, au ajuns,...
Portar din Rusia și inter stânga de la Zalău
Vicecampioana din Liga Florilor, CS Minaur Baia Mare, începe să-și încropească lotul pentru stagiunea viitoare, iar primele transferuri realizate sunt cele ale portarului rus Elena Utkina și a interului stânga Alexandra Severin.
Elena Mihailovna Utkina s-a născut pe 20 mai 1990 la Volgograd (Rusia). Sportiva...
Deschis la Memorial, de Rusalii
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Anticomuniste din Sighetu Marmației este deschis și luni, 21 iunie, între orele 9.30-18.30, ultima intrare fiind ora 18. În perioada 15 aprilie – 14 octombrie 2021, Memorialul Sighet este deschis de luni până duminică între orele 9.30 și...
Înscrieri pentru taberele de vară YMCA
Programul de tabără YMCA Shine, ediția a VIII-a, cuprinde: sesiunea I, tabără de zi în Baia Mare, 5-9 iulie, grupe de vârstă: 6-9 ani, 10-13 ani, programul taberei: luni-vineri: 9-16; sesiunea II, tabără de zi în Cavnic, 12-16 iulie, grupe de vârstă: 6-9 ani;...
Testare RT-PCR cu eliberarea rezultatului în aceeași zi, la Spitalul Sighetu Marmației
Începând din 14 iunie 2021, testele se pot face în cadrul Spitalului la prețul de 250 lei. Testul este util pentru persoanele care doresc să plece în voiaj; doresc să plece într-o călătorie neprevăzută în afara țării; au nevoie de eliberare rapidă a rezultatului...