Săptămâna trecută, 10 polițiști ai Serviciului Rutier Maramureș s-au prezentat la Centrul de Transfuzii de sânge din Baia Mare pentru a veni în sprijinul semenilor lor care au atâta nevoie de el.
Voucherele primite le-au donat unei mame, care dintr-un venit de aproximativ 2.000 lei/lună crește singură doi copii de 13 și 14 ani, care au rezultate foarte bune la școală.
În grija mamei mai sunt încă două suflete, o persoană cu handicap și un bătrân, de 80 de ani, cu probleme grave de sănătate.
Polițiștii încurajează cetățenii să fie solidari cu cei aflați în suferință, pentru că de multe ori un gest mărunt pentru noi poate avea o importanță vitală pentru cei de lângă noi. Unora le putem salva viața, iar altora le putem da un strop de speranță.