Ferma Agroverde Market S.R.L și-a început activitatea în 2015, la Cernești, și produce legume în spațiu protejat, pe o suprafață de 0,72 hectare, fiind cultivate mai multe soiuri de tomate, dar și salate ecologice.
Băimărenii pot cumpăra aceste produse din supermarketul Lidl. În caserole de plastic, sub eticheta „Fermierul moroșan”, se află 10 roșii cherry, cu masa de 350 g, iar prețul la raft este de 10 lei. Cam un leu pentru o roșie de 35 g. Sînt legume cultivate în sol, nu în ghivece de vată minerală. Îngrășămîntul administrat este găinațul uscat.
Ferma aparține familiei Munteanu, Radu și Mircea, fiu și tată, ultimul fiind cunoscut prin anul 2.000 ca director al Fondului Proprietății de Stat (FPS) Maramureș, pe vremea țărăniștilor. Acum este fermier. Investiția a fost de 1,39 milioane euro, din care 70% grant european prin Agenția pentru Finanțareea Investițiilor Rurale (www.afir.ro). În seră lucrează 10 salariați. Producția este certificată ecologic, pe etichetă apărînd sigla europeană (frunza verde cu 12 stele) și sigla românească (ae) de certificare a producției bio.
Încălzirea serei este realizată cu ajutorul unor panouri fotovoltaice, sau cu energie electrică de la rețea, cînd nu e soare. Solul trebuie dezinfectat după fiecare ciclu de producție. Este o seră unică în Maramureș și printre puținele de acest fel din țară. Fiind amplasată în zona montană, cheltuielile cu energia sînt mai mari față de șes și cu mult mai mari față de Grecia sau Italia. Roșiile de Cernești sînt bune la gust.